Site-ul anti-plagiat Integru.org a luat la puricat activitatea științifică a ministrului Educației, Ecaterina Andronescu, iar descoperirea ar putea să o plaseze în rândul miniștrilor plagiatori. Povestea a fost preluată și de prestigiosul ziar german Frankfurter Allgemeine Zeitung. Sursa: Adrian Scutariu
1 /.
UPDATE: Ecaterina Andronescu se apără spunând că pasajele preluate mot-a-mot din lucrările autorilor străini reprezintă "doar exprimări în limba engleză specifice domeniului chimiei". Cât depre fotografia buclucașă, Andronescu arată că aceasta este rezultatul unei colaborări dintre Facultatea de Chimie și laboratorul de la Universitatea din Utrecht, Olanda.
"În anii 1991-1994, au fost stabilite relaţii de colaborare ştiinţifică cu laboratorul de profil al Universităţii din Utrecht, condus de profesorul Albert P. Philipse. Ca urmare a acestei colaborări, pe probe sintetizate în laboratorul din România de către doamna Aurelia Cristina Nechifor, au fost realizate determinări prin microscopie electronică de transmisie în universitatea parteneră. Imaginile de microscopie, în original, se află şi astăzi în posesia doamnei Aurelia Cristina Nechifor. Acest lucru este certificat prin scrisoarea ataşată, datând din 1994, semnată de profesorul Albert P. Philipse. În concluzie, imaginea de microscopie invocată aparţine doamnei Nechifor", se arată în comunicatul remis astăzi de către ministerul Educației.
Poziția profesorilor universitari străini:"E un plagiat evident! Autorii trebuie sancționați de urgență"
Șase experți internaționali din Canada, Germania, Marea Britanie și SUA au analizat o lucrare științifică publicată de Ecaterina Andronescu împreună cu o colegă, Aurelia Nechifor, în anul 2003, pe când se afla la cârma aceluiași minister și au descoperit fragmente care aparțin altor trei lucrări diferite, fără a fi însă citate corespunzător. @N_P