Cele cinci decizii ale Curtii Constitutionale anuntate pe 9 si 10 iulie, si a caror motivare a fost data publicitatii joi, 12 iulie, constituie un moment de referinta in istoria constitutionalismului post-decembrist. Aceste decizii cruciale privesc constitutionalitatea a trei hotarari ale Parlamentului, privind revocarea din functie a presedintilor celor doua Camere si a Avocatului Poporului, si a doua legi, una de modificare a legii referendumului iar alta de restrangere a atributiilor Curtii Constitutionale de a se pronunta asupra legalitatii hotararilor Parlamentului. Confictul institutional supus rezolvarii Curtii este cu atat mai intens cu cat ambele legi pe rolul judecatorilor constitutionali sunt acompaniate de ordonante de urgenta “in oglinda”. Aceste ordonante contin dispozitii aproape identice cu cele ale legilor atacate la Curte si au fost adoptate de Guvern dupa ridicarea obiectiilor de neconstitutionalitate, pentru a produce efecte juridice imediate, independent de deciziile Curtii.

Nu se intampla des in practica unei curtii constitutionale ca momentul istoric sa isi lase amprenta in mod vizibil pe deciziile judecatorilor. Dreptul, inclusiv dreptul constitutional, este plin de forme si formalitati care stilizeaza dramele si conflictele asupra carora judecatorii sunt chemati sa se pronunte. De cele mai multe ori, este nevoie de o intelegere a universului juridic, a contextului larg, si de foarte multa atentie pentru a intelege insemnatatea deciziilor unei curti de drept. Se intampla rar, in momente cu totul speciale, ca judecatorii constitutionali sa se adreseze in mod direct cetatenilor. Deciziile Curtii Constitutionale din aceasta saptamana reprezinta un asemenea moment. Curtea le vorbeste direct romanilor. O face timid, fara experienta unei asemenea conversatii. Se cuvine sa ascultam si sa incercam sa intelegem ce ne spune. In egala masura, se cu