Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii în ziua de Mucenici

Publicat in Jurnalul, vineri 9 martie 2012 ·

Se povesteşte că, în dimineaţa asta, patruzeci de sfinţi au bătut cu ciomegele în pământ ca să intre gerul, iar alţi patruzeci au făcut acelaşi lucru ca să scoată afară căldura şi să răsară iarba verde.Marcată în calendarul ortodox cu o cruce neagră, ziua de azi aduce în casele românilor sărbătoarea creştină a Sfinţiilor 40 de mucenici din Sevastia, laolaltă cu străvechi practici de pomenire a moşilor de neam şi de provocare a primăverii. Cărţile sfinte spun că pe vremea împăratului Lichinie, în Sevas­tia, cetatea Armeniei, trăia un voievod cumplit pe nume Agricolae şi că acesta avea o armată formată din 40 de soldaţi, toţi creştini. Prinzând de veste, voievodul i-a silit să se lepede de dreapta credinţă pentru a se închina idolilor. Refuzând să o facă şi încălcând astfel porunca, soldaţii au fost supuşi unor torturi de neimaginat. Au fost ţinuţi o noapte într-un râu îngheţat, le-au fost zdrobite fluierele picioarelor, iar după ce şi-au luat cununa muceniciei de la Hristos, trupurile lor au fost arse pe rug şi aruncate într-un râu.

În calendarul popular, săr­bă­toa­rea poartă numele de Mucenicii, Mă­ci­nicii, Moşii de Mărţişor, Sfinţişorii sau Sâmbra plugului, ultima denumire evocând începutul noului an agricol. În unele locuri se crede că Ba­bele, capricioase şi imprevizibile, mai zăbovesc încă trei zile pe la noi însă, în majoritatea zonelor, începând de astăzi, Zilele Babelor lasă locul Zilelor Moşilor. Despre acestea se spune că ar fi mai bune, mai căl­du­roa­se şi mai senine precum sufletul Mo­şi­lor. Mucenici sunt spiritele acestor stră­moşi mitici, cărora femeile le pre­gă­tesc şi le aduc ofrandă preparate ri­tuale ce urmează a fi consumate în con­text ceremonial sau împărţite de pomană la biserică. Poartă numele de mucenici, măcinici, brânduşi, brân­duşei, bradoşi, sfinţi şi sfinţişori, şi au forma de opt, de albină, de po­rum­bel sau chiar

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Președintele Klaus Iohannis „Din toate informațiile pe care le am, pot să spun că România este o țară sigură“

Ziua Constanta acum 47 minute
Președintele României, Klaus Iohannis, a susținut miercuri, 22 mai 2024, declarații de presă la finalul vizitei în Parcul Național Piatra Craiului, cu prilejul Zilei Internaționale a Biodiversității și în marja Zilei Europene a Parcurilor Naționale.

Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani

HotNews acum o ora
Actorul Costel Constantin a murit la vârsta de 81 de ani, anunță pagina de Facebook a Teatrului Național „I. L. Caragiale” din București Actorul Costel ConstantinFoto: Captura YouTube „Cu adâncă tristețe anunțăm trecerea la Veșnicie a marelui actor

Cutremur cu magnitudinea 4 în zona seismică Vrancea - Buzău

News.ro acum o ora
Un cutremur cu magnitudinea 4 s-a produs, miercuri după-amiază, în zona seismică Buzău. Mişcarea telurică a avut loc în apropierea oraşelor Sfântu Gheorghe, Focşani, Braşov, Buzău şi Ploieşti.

Sugar în vârstă de o lună, mort la Spitalul Judeţean Târgu Jiu / A fost adus de familie în stop cardio-respirator / Au fost sesizate Poliţia şi DSP Gorj

News.ro acum 2 ore
Un sugar în vârstă de o lună a murit, miercuri, la Spitalul Judeţean Târgu Jiu, cadrele medicale anunţând Poliţia şi DSP Gorj. Copilul a fost adus de familie în stop cardio-respirator şi nu a răspuns manevrelor de resuscitare. ”În cursul dimineţii,

Descoperire macabră într-o parcare din Suceava. Ce au găsit pompierii într-o mașină carbonizată

Ziare.com acum 2 ore
Un bărbat a fost găsit mort într-o maşină care a ars într-o parcare de pe raza localităţii Şcheia din judeţul Suceava, au anunţat, miercuri, 22 mai, reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU). Potrivit acestora, la faţa locului

UPDATE - Norvegia, alături de Irlanda şi Spania, va recunoaşte statul palestinian la 28 mai. Israelul îşi recheamă ambasadorii pentru consultări

News.ro acum 3 ore
Norvegia va recunoaşte un stat palestinian independent în speranţa că acest lucru va contribui la instaurarea păcii cu Israelul, a declarat miercuri premierul Jonas Gahr Stoere. Irlanda şi Spania au anunţat, de asemenea, recunoaşterea unui stat pale

Cod galben de ploi torențiale și vânt puternic în aproape jumătate de țară - HARTĂ

HotNews acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată și cantități însemnate de apă, valabil în aproape jumătate de țară de miercuri dimmineață până joi la ora 10:00. Ploaie torentialaFoto: Xin

SUA susține că Rusia a lansat o armă spațială pe orbită

Wall-Street.ro acum 5 ore
Rusia a lansat ceea ce este probabil o armă spaţială capabilă să atace alţi sateliţi pe orbita joasă a Pământului, a declarat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Pat Ryder, citat de dpa și preluat de Agerpres. Ryder a precizat că lansarea a avut l

Iohannis: Discuţiile despre funcţia de secretar general al NATO sunt în toi

Mediafax acum o ora
Preşedintele a fost întrebat, miercuri, cum decurg discuţiile despre postul pe care-l vizează, cel de secretar general al NATO, şi dacă în paralel au loc altfel de discuţii, poate pentru ocuparea unei alte funcţii la nivelul Uniunii Europene. „Nu, n

Reacţia lui Iohannis după ce şeful Armatei a avertizat că există riscul escaladării conflictului din Ucraina şi că România trebuie să se pregătească

Mediafax acum o ora
Preşedintele Klaus Iohannis a fost întrebat, miercuri, dacă are informaţii privind vreo ameninţare directă asupra României. „Nu există nicio ameninţare directă, dar sigur militarii întotdeauna se pregătesc pentru toate situaţiile posibile. Din toate

Vremea

București
acum

23°
mie.

12°/24°
joi

13°/21°
vin.

13°/27°
sâm.

14°/25°
Iasi
acum

27°
mie.

12°/27°
joi

15°/26°
vin.

15°/28°
sâm.

13°/24°
Constanta
acum

21°
mie.

15°/21°
joi

15°/18°
vin.

15°/19°
sâm.

16°/17°
Cluj-Napoca
acum

17°
mie.

12°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/23°
sâm.

13°/23°
Timisoara
acum

23°
mie.

15°/23°
joi

14°/22°
vin.

15°/23°
sâm.

13°/26°