Promotorul meciului de box pentru titlul mondial al categoriei grea (versiunea WBF), dintre veteranii Evander Holyfield şi Francois Botha, programat iniţial în ianuarie, a fost amânat pentru luna februarie. Eddie Bazira, managerul Pro Box Promotions, a precizat că lupta va avea loc pe 20 februarie, pentru ca organizatorii să aibă mai mult timp de pregătire.
Organizatorii prevăd că pe Nambole Stadium din capitala Ugandei, Kampala, vor fi 80.000 de spectatori, existând şi posibilitatea unor încasări foarte mari din retransmisiile televizate contraplată, după sistemul pay-per-view, atracţia fiind Holyfield, fost de 4 ori campion mondial, care a nu a câştigat decât 5 din ultimele sale 12 meciuri.
În vârstă de 47 de ani, americanul nu a mai boxat de anul trecut, când a pierdut la puncte meciul cu rusul Nikolai Valuev. Adversarul său, sud-africanul Francois Botha, şi-a păstrat titlul WBF, o versiune mai puţin prestigioasă, după o egalitate cu Pedro Carrion, din Cuba, în octombrie, într-o gală din Germania.