O serie de lideri politici au înfiinţat, în ultimii 20 de ani, partide fără succes electoral, pe care le-au abandonat după ce îşi negociaseră funcţii în partide puternice

În România ultimilor 20 de ani, calitatea de preşedinte de partid i-a asigurat deţinătorului avantaje, chiar dacă formaţiunea respectivă nu depăşea 1-2% din preferinţele electoratului. Şefii de partide mici şi-au asigurat succesul după ce au bătut palma cu formaţiuni capabile să depăşească pragul electoral. În multe cazuri, au candidat pe listele partidelor mai puternice, chiar dacă formaţiunile lor continuau să existe în acte.

Cu puţin timp înainte de alegerile din 2000, liberalii, nemulţumiţi de decizia lui Valeriu Stoica de a scoate partidul din Convenţia Democratică, au format PNL-Tradiţional. Liderii grupaţi în jurul lui Dan Amedeo Lăzărescu nu au apucat să parcurgă etapele înscrierii la tribunal. Din acest motiv, cei care au dorit să candideze la Parlament, cum ar fi Decebal Traian Remeş, au optat pentru listele PNŢCD.

Remeş nu a fost singurul liberal disident a cărui fermitate s-a „topit" în preajma alegerilor. Deşi s-a despărţit de liberali cu scandal, după ce a pierdut şefia partidului, Radu Câmpeanu a acceptat, în preajma alegerilor din 2004, ca formaţiunea sa, PNL-Câmpeanu, să fie înghiţită de PNL, în schimbul candidaturii sale la Senat.

Atunci când interesul a dictat-o, a fost rândul ţărăniştilor să candideze pe listele PNL. Aşa a procedat, în 2008, Aurelian Pavelescu, fiind, în acelaşi timp, vicepreşedinte PNŢCD şi candidat PNL pentru Parlament. Nu a reuşit să intre în Legislativ, dar a devenit, în 2009, consilier al preşedintelui PNL, Crin Antonescu.

Modelul este copiat, în 2012, de fostul premier Victor Ciorbea, care va candida şi el pe listele PNL, deşi se declară reprezentantul „adevăratului PNŢCD".

În alte cazuri, partidele- trambul