Din mediile externe continuă să ne vină semnale nu tocmai încurajatoare. Am în vedere, cu deosebire, recentele opinii formulate de unii analişti din exterior sau de agenţiile de notare, care consideră că în economia românească riscul de recesiune e în creştere. Nu intenţionez să comentez, acum, această opinie. Cred însă că se cuvine să luăm aminte la două pericole ce presupun măsuri urgente: 1) să ieşim cât mai repede din chingile unor crize emoţionale; 2) să grăbim reformele economice.

Opţiuni nu prea avem. Grăbim reformele sau ne tăiem singuri craca de sub picioare. în materie de economie, societatea românească nu-şi poate permite să sfideze, fără să plătească dramatic, nevoia unui echilibru cât de cât stabil între cerinţe raţionale şi posibilităţi reale. Luând în calcul, cu deosebire, resursele materiale, financiare şi umane. Şi ţintind, obligatoriu, trei planuri: 1) structural; 2) cantitativ; 3) calitativ. Supremă fiind legea eficienţei. Cine gestionează toate aceste echilibre? Numai piaţa. O piaţă funcţională, desigur.

Criza ne va obliga să învăţăm, vrând-nevrând, să folosim eficient resursele monetare, atâtea câte sunt. Pentru a ajuta dezvoltarea. O problemă cardinală, în acest sens, o constituie repartiţia banilor rezultaţi din economisirea internă. Una dintre raţiunile pentru care în Uniunea Europeană deficitul bugetar e ţinut sub cota de 3% din PIB o constituie tocmai creşterea şansei de alimentare cu bani a sectorului privat de către bănci. Fără a trece decisiv la alimentarea cu bani mai mulţi a sectorului privat, cât mai repede cu putinţă, nu vom reuşi să facem faţă crizei globale, ce străbate lumea în care trăim. Mai ales că banii pe care-i va împrumuta statul din exterior n-au cum

să ajungă în sectorul privat.

Pentru noi, românii, această provocare de ordin planetar, pe care ne-o face criza, este însoţit