Un student brazilian a murit după ce poliţiştii din Sydney au folosit de trei ori un pistol cu electroşocuri împotriva lui, informează Daily Mail.
Tânărul Roberto Laudisio, în vârstă de 21 de ani, a fost urmărit de către membrii forţelor de ordine pentru că ar fi furat dintr-un magazin un pachet cu biscuiţi.
Camerele de supraveghere aflate în apropierea magazinului au surprins o serie de imagini în care apare tânărul urmărit de mai mulţi poliţişti. La un moment dat unul dintre ei îndreaptă spre brazilian ceea ce pare a fi un pistol cu electroşocuri.
FOTO: Daily Mail
Martorii susţin că tânărul ar fi strigat "Ajutaţi-mă!" în timp ce membrii forţelor de ordine l-ar fi imobilizat la pământ. După aceea el a încetat să mai respire şi a murit.
Conform publicaţiei Daily Telegraph, Laudisio ar fi intrat într-un magazin din Sydney, duminică, în jurul orei 17:30 (ora locală) şi ar fi rugat casierului să îl ajute pentru că cineva vrea să îl omoare. Atunci când acesta l-a refuzat, tânărul ar fi furat un pachet cu biscuiţi şi ar fi fugit din magazin.
FOTO: Daily Mail
Studentul, care era îmbrăcat doar cu o pereche de pantaloni, a fost urmărit apoi de către poliţişti, care susţin că au folosit spray lacrimogen pentru a-l imobiliza înainte să utilizeze pistolul cu electroşocuri.
"Familia lui vrea să ştie ce s-a întâmplat cu acest tânăr care era atât de sănătos şi care era un elev bun", a declarat Andre Costa, consulul Braziliei la Sydney.
FOTO: Daily Mail
"El învăţa la o universitate bună din Brazilia. Avea prieteni şi familie aici, aşa că el a ieşit în oraş pentru a se distra ca orice alt tânăr într-o duminică noapte", a mai adăugat el.
Laudisio locuia în Sydney împreună cu sora sa şi studia engleza. Familia sa, aflată în Sao Paolo, călătoreşte acum spre Australia.
Un student brazilian a