Cum, din fericire, paleoconservatorismul pare terminat, pe termen scurt, ca resursă politică semnificativă în România, cred că două sînt opţiunile ideologice reale ale conservatorilor români în 2009: liberal-conservatorism şi conservatorism comunitarist. Simplificînd, prima opţiune presupune mariajul între priorităţile conservatorismului cultural (naţionalism civic, moralitate tradiţională, rezistenţa la secularizarea spaţiului public, accent pe represiunea poliţienească a criminalităţii, scepticism faţă de "ingineriile sociale" etc.) şi ale neoliberalismului economic. În ciuda istoriei sale recente, liberal-conservatorismul domină deja cîmpul intelectual şi pare a stăpîni marile partide de centru-dreapta, însă impresionanta sa ascensiune şi-a cam pierdut dinamismul şi se află la o cotitură istorică. Care ar fi opţiunile?
Calea liberal-conservatoare
…domină la nivel de discurs programatic în România. La nivel de practică, lucrurile sînt mai ambigue. S-au adoptat reforme ce ţin de o agendă economică care ar fi posibilă pentru centru-dreapta occidentală, doar în spaţiul fanteziei ("taxa" unică este exemplul clasic). În acelaşi timp, guvernele de dreapta nu au dezmembrat sistematic amărîtul sistem românesc de protecţie socială, ba pe alocuri chiar l-au mărit. Aceste din urmă măsuri sînt o expresie a limitării agendei liberale dure de către jocul democratic.
La dreapta acestui curent politic se află un grup mic, dar foarte activ, de economişti, grupuri de reflecţie, intelectuali publici, oameni de afaceri şi cîţiva politicieni, apropiaţi, la nivelul discursului, de libertarianismul economic. Definind impozitarea ca furt şi declarînd incompatibilitatea între capitalism şi protecţie socială, discursul acestei orientări atacă legitimitatea oricăror politici publice în economie. În acelaşi timp, definind criza capitalismului occidental ac-tual nu ca pe
