Dacă PDL nu ridică interdicţia pusă membrilor partidului, de a participa la emisiunile televiziunilor de ştiri, Teo Trandafir pleacă în campania pentru Colegiul 19 din Capitală cu un handicap în faţa adversarei, Liliana Mincă, mediatizată intens de Antene şi Realitatea TV. Europarlamentarul Cristian Preda, purtător de cuvânt al candidatei pentru fotoliul de deputat din Colegiul 19, Teo Trandafir, solicită conducerii PDL să facă excepţie de la regula instituită recent, potrivit căreia nici un democrat-liberal nu va participa la emisiunile posturilor de ştiri până la corectarea politicii editoriale a acestora. „Nu e o presă imparţială, nu e o presă obiectivă, dar nu cred că trebuie boicotată. Cel puţin nu în cazul lui Teo, care este om de televiziune.
E absurd s-o rupi de mediul ei. În plus, eu am mai spus-o, nu cred că, fiind parte a spectacolului guvernamental, îl poţi urmări din afara lui", a declarat pentru România Liberă europarlamentarul Cristian Preda. În opinia acestuia, argumentul invocat de liderii partidului, cum că există şi alte televiziuni unde se pot exprima, nu este valabil într-o campanie electorală. „Sunt consumatori care îşi iau informaţiile exclusiv de la cele două televiziuni. Asta e realitatea, nu‑i putem ignora pe aceştia", a adăugat Preda, singurul care a încălcat embargoul impus de superiori, pe motiv că invitaţia pe care a onorat-o a fost făcută cu mult înainte de schimbarea regulilor jocului. La rândul ei, Teo Trandafir a spus că se va consulta cu staff‑ul său în privinţa participării la emisiunile TV din campanie. „Dacă ei consideră că este oportun să merg, o să merg", a spus proaspăta pedelistă. De cealaltă parte, vicepreşedintele PDL Ioan Oltean a declarat pentru România Liberă că la vârful partidului nu s-a pus încă problema „excepţiei Teo", dar este de părere că orice derogare „strică regula".
În ultimele campani