Anul 2012 a fost unul plin de schimbări pentru politicieni. PDL a suferit înfrângeri zdrobitoare, în timp ce opoziţia, reprezentată la început de an de USL, a ajuns prima opţiune în preferinţele electoratului.
Liderii democrat liberali au pierdut puterea, dar şi funcţiile politice. Între cei mai mari ghinionişti ai anului 2012 au fost Teodor Baconschi, Vasile Blaga şi Mihai Răzvan Ungureanu.
Teodor Baconschi este unul dintre democrat liberalii care a pierdut cel mai mult în 2012. Pe parcursul anului, acesta a pierdut toate funcţiile pe care le-a deţinut.
Pe 23 ianuarie, în timp ce se afla la Bruxelles, Baconschi a fost demis din funcţia de ministru de Externe pentru că, într-o postare pe blog-ul personal, i-a comparat pe protestatarii din Piaţa Universităţii cu „o mahala ineptă şi violentă". La alegerile interne din PDL, care au avut loc în iunie, Baconschi nu a mai obţinut nicio funcţie în conducerea centrală. Nici la alegeri parlamentare din 9 decembrie nu a avut mai mult noroc. Fostul ministru a obţinut doar 20% din voturi şi a ratat astfel intrarea în Parlament.
Liderul PDL, Vasile Blaga, a avut o sigură realizare politică în 2012. După eşecul de la alegerile locale, l-a înlocuit la şefia partidului pe Emil Boc. Schimbarea nu a dus la o revanşă a PDL în alegerile parmalementare.
După o campanie dezorganizată şi adesea prea puţin vizibilă, PDL a obţinut doar 16% sută din voturile românilor. Mai mult, în colegiul în care a candidat, în judeţul Timiş, preşedintele PDL nu a obţinut decât 25 de procente, intrând în Parlament în urma redistribuirii naţionale.
Începutul anului 2012 a fost cum nu se poate mai promiţător pentru Mihai Răzvan Ungureanu, care a devenit din şeful SIE premierul României. Ascensiunea politică a lui Ungureanu a fost stopată brusc în luna mai, când guvernul său a fost demis pr