Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Litigiul dintre Rapid şi FC Botoşani durează de 5 luni şi încă nu s-a încheiat

Publicat in Monitorul de Suceava, joi 11 aprilie 2013 ·

Comisia de Disciplină a Federaţiei Române de Fotbal a amânat din nou verdictul final în privinţa litigiului dintre grupările de Liga a II-a Rapid Suceava şi FC Botoşani.

La fel cum s-a întâmplat şi la precedentele două termene, decizia amânării a fost luată la cererea avocaţilor angajaţi de gruparea suceveană, aceştia motivând că au adunat probe noi pe care doresc să le depună la dosar. „Din punctul meu de vedere nu cred că se pune problema să fim deposedaţi de cele trei puncte, cu toate că dosarul s-a tărăgănat cam mult. Noi ştim că nu există nici un temei legal pentru o decizie atât de radicală, iar în cazul în care ni se va produce o asemenea nedreptate, vom depune cazul pe masa Tribunalului de Arbitraj Sportiv de la Lausanne”, a declarat tehnicianul Rapidului, Bogdan Tudoreanu.

Conflictul dintre cele două grupări a plecat de la sesizarea depusă de botoşăneni la Federaţia Română de Fotbal încă din luna noiembrie a anului trecut, prin care aceştia solicitau omologarea partidei din tur cu scorul de 3-0, deşi în teren câştig de cauză au avut sucevenii, cu 2-1. Cei de la FC Botoşani reclamă că în partida respectivă pentru formaţia Rapid CFR Suceava au evoluat opt jucători care nu aveau convenţii civile înregistrate la FRF. Până acum, atât Camera Naţională de Soluţionare a Litigiilor (CNSL) cât şi Comisia de Recurs din cadrul FRF au judecat contestaţia în favoarea FC Botoşani, însă verdictul final în acest caz urmează să fie dat de Comisia de Disciplină a FRF, cel mai probabil miercurea viitoare. „Cred că regulamentul este acelaşi pentru toată lumea şi ar trebui respectat de fiecare membru afiliat. Am aflat că cei de la Suceava nu au fost în regulă în partidele din primele două etape cu Delta Tulcea şi FC Botoşani, aşa că am sesizat Federaţia în acest sens. La CNSL şi la Comisia de Recurs motivarea a fost în favoarea noastră, aşa că suntem optimişti în p

Articolul in Monitorul de Suceava >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Papa Francisc a transmis un mesaj credincioşilor care sărbătoresc astăzi Paştele

HotNews acum 2 ore
Papa Francisc a invocat bucuria şi pacea într-un mesaj transmis credincioşilor care sărbătoresc Paştele duminica aceasta. Papa FranciscFoto: Agerpres „Adresez, cu multă afecţiune, cele mai frumoase urări fraţilor şi surorilor din Bisericile Ortodoxe

A murit un cunoscut actor din „Titanic” și „Stăpânul Inelelor”

Ziua Constanta acum 4 ore
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit, sâmbătă, la vârsta de 79 de ani, transmite BBC. Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a

VIDEO Ungaria: Mii de oameni protestează împotriva premierului Viktor Orban, într-un fief al Fidesz

HotNews acum 20 minute
Mii de unguri au manifestat duminică împotriva premierului naţionalist Viktor Orban, în cadrul unui miting organizat cu câteva săptămâni înainte de alegerile europarlamentare şi locale de la începutul lunii iunie, relatează Reuters. Miting anti-Orba

UPDATE - Grindină în mai multe zone din ţară / Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate / Trei maşini, luate de viitură în Prahova - FOTO / VIDEO

News.ro acum o ora
Ploi torenţiale cu căderi de grindină s-au înregistrat, duminică, în mai multe zone din ţată, imagini cu furia naturii fiind distribuite pe reţelele ded socializare. Oamenii se plâng că gradinile şi livezile au fost afectate. Imagini cu ploaie toren

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum 5 ore
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Macron îl îndeamnă pe Netanyahu să ajungă la un acord de armistiţiu cu Hamas

Mediafax acum 3 ore
Îndemnul lui Macron a fost făcut în cadrul unor discuţii telefonice, conform AFP. „Preşedintele l-a încurajat pe premierul Netanyahu să finalizeze cu succes aceste negocieri care ar putea duce la eliberarea ostaticilor, la protejarea civililor prin

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 7 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Genetica nu e totul. Trăieşti cu 5 ani mai mult cu un stil de viaţă bun

Mediafax acum 2 ore
Deşi unii oameni se nasc cu o predispoziţie genetică mai mare spre o moarte prematură, nu înseamnă că soarta lor e pecetluită. Adoptând un stil de viaţă sănătos, chiar şi cei cu risc genetic crescut pot adăuga cel puţin 5 ani vieţii lor. Este rezult

Peste 5,500 de români au primit asistență medicală în minivacanța de Paște

Ziare.com acum o ora
Un număr de 5.509 persoane din regiunea Bucureşti - Ilfov au primit asistenţă medicală de urgenţă în perioada minivacanţei de 1 Mai şi de Paşte, 479 dintre solicitări fiind făcute doar în noaptea de Înviere, a declarat managerul general al Serviciul

Atac la frontiera dintre Israel şi Gaza. Acţiunea a fost revendicată de aripa armată a Hamas

Mediafax acum 5 ore
Aripa armată a grupării Hamas a revendicat duminică responsabilitatea pentru un atac asupra punctului de trecere a frontierei Kerem Shalom dintre Israel şi Gaza, despre care presa israeliană şi cea palestiniană au relatat că s-a soldat cu victime is

Vremea

București
acum

18°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/22°
Iasi
acum

18°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
mar.

13°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

dum.

9°/15°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

16°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
mie.

11°/17°
Timisoara
acum

16°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/21°