Timp de 20 de ore, peste o mie de oameni au fost blocaţi între Galaţi şi Tecuci. Astăzi, drumurile s-au deblocat pentru un sfert de oră apoi au redevenit iad.Abandonaţi de autorităţi în viscol, între Tudor Vladimirescu şi Vameş, oamenii nu au putut decât să se roage să se întâmple un miracol. Care nu a venit.
Copii mici sau bătrâni, femei ori bărbaţi. Frigul, cu largul sprijin al autorităţilor, i-a strâns pe toţi între localităţile Tudor Vladimirescu şi Vameş, înşiraţi în maşini într-un convoi al disperării, lung de cinci kilometri.
Intrarea în iad nu este semnalizată
Primul blocaj l-am experimentat la podul peste Siret, lângă Cosmeşti, chiar lângă indicatorul care mă anunţa că am intrat în judeţul Galaţi. Am stat o oră, nu ştiu de ce.
La ieşirea din Tecuci, un echipaj de poliţie ne-a oprit să întrebe dacă maşina este echipată de iarnă, după care ne-a urat „drum bun". Până la ieşirea din Hanu Conachi nu ne-a mai oprit nimeni să ne prevină că urmam să intrăm într-un adevărat iad alb. Trei ore am stat aici blocaţi într-o coloană de câţiva kilometri. Avea să fie ultimul antrenament înaintea marelui meci cu viscolul, pe viaţă şi pe moarte.
Incompetenţa la superlativ
Aproape de miezul nopţii am intrat într-un nou blocaj, definitiv de acestă dată, la jumătatea drumului dintre Tudor Vladimirescu şi Vameş.
„Se lucrează cu utilaje în zonă. Facem ce putem, dar nu putem prea mult din cauza indisciplinei din trafic", îmi spune la telefon Florin Dafina, directorul sucursalei gălăţene a Administraţiei Drumurilor Naţionale. Recunoaşte că nu este la locul unde s-a produs ambuteiajul, ci „cu maşina, prin oraş".
În cele cinci ore petrecute până atunci prin judeţ nu am văzut decât un singur utilaj de deszăpezire iar stratul de zăpadă are pe şosele peste 15-20 de cm. „Drumul e deblocat, se circulă", spune prefectul Cos