Usa e izbita de perete si, intrat, insul cu perciuni de telal din Tirgu Cucului, rosii, intinde aratatorul spre sarmantul comper si striga: Ma, voi nu veti ajunge niciodata in muzeu! Vernisaj la Cupola. Vetustul Palat Braunstein. Sala plina, cu fete si baieti, haiosi, intinsi pe jos, unii in pozitie demonstrativ-patmasana, extatici la maximum, se-aude o muzica, ce?, o fi Preludiu la dupa-amiaza unui faun?, ascultat aseara la Filarmonica?, da, e Preludiul lui Debussy, ar fi trebuit aici macar un Schönberg, nu?, din plafon cad fulgi galbeni, de jos, dintre picioare, se-nalta trimbe de fum albastru, extasy probabil, la pereti, anvelope, roti de bicicleta, odgoane, burlane, capace de canal, colace de toaleta, pardon!, colivii, picamere, flesuri verzi taie orizontal capetele, e o bunadispozitie generala, mai fiecare spune cite ceva, ce?, minutele se dilata halucinant, de-afara, lipite de geam, nasuri si buze de boschetari curiosi, fetele si baieti pipeaza ierburi fara sa le pese, cineva, comperul, intervine din cind in cind, pronuntind cite-un cuvint, in cockney, probabil, si-i indeamna pe ceilalti sa rida ca el, ce nostim!, pina... pina... usa e izbita de perete si, intrat, insul cu perciuni de telal din Tirgu Cucului, rosii, intinde aratatorul spre sarmantul comper si striga: Ma, voi nu veti ajunge niciodata in muzeu! Scurt. Si iese. Doar o secunda muta. Dupa care, fetele si baietii, batindu-si coapsele, se tavalesc de ris. Ma strecor tiptil si fug dupa perciunat, sa stiu cine-i. Pe trotuar, tocurile imi suna ca niste copite. Or fi de faun? Dau curs invitatiei chirurgului de neta notorietate locala si-o iau spe Copou. De casa noua, am in masina ultimul pantof, pictat in octombrie. Sun la usa, tin tabloul, histrionic, sub barbie si-astept. Nimic. Fusese o intelegere. Cobor inapoi treptele, ma-ndepartez de casa, numai bine s-o pot cuprinde. Ce casa! E o nava cosmica, ater