În condiţiile în care în alte spaţii culturale genul monografic se bucură de un succes imens (şi pe toate planurile, inclusiv financiar), la noi abia acum încep să se mişte lucrurile cât de cât. Cartea despre Mateiu Caragiale a lui Ion Iovan arată că se poate. Deşi nu e decât o cronologie, Portretul unui dandy român se citeşte cu delicii greu de prins în cuvinte căci primul impuls e să o reciteşti sau să o citeşti şi prietenilor. Meritul este indiscutabil al lui Ion Iovan (încă nu înţeleg de ce editurile nu-i prezintă pe coperta IV sau undeva în interior pe autori), un adevărat scriitor profesionist care a intuit perfect cum trebuie scrisă o astfel de carte, a găsit tonul exact, s-a ferit de stridenţe şi a construit cu migală probabil cel mai reuşit portret al acestui misterios scriitor.

Ştim cât de puţine documente autentice a reţinut istoria literară; în afara unor scrisori, doar câteva zeci de pagini de jurnal şi acelea transcrise fragmentar şi preferenţial de Şerban Cioculescu şi Perpessicius. S-a tot spus că profilul uman destul de incert a scriitorului se înscrie perfect în spiritul propriei opere. Şi totuşi, Ion Iovan reuşeşte să articuleze satisfăcător măcar momentele cheie din existenţa autorului Crailor... punând cap la cap însemnările personale lacunare ale scriitorului, scurte extrase din mărturiile contemporanilor (Cezar Petrescu, G. Călinescu, Cella Delavrancea), din studiile şi eseurile comentatorilor literari şi chiar elemente de ficţiune, fie din Craii..., fie din romanul lui Mircea Nedelciu Zodia Scafandrului unde moşia Sion de la Fundulea ocupă un loc aparte.

Probabil imediat după procesul de asimilare a datelor din documentele atât de variate, cel mai important aspect al unui astfel de demers de reconstituire este găsirea unui ton adecvat. Ion Iovan ştie să evite obiectiv dramatismele şi patetismele, are umor, est