Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Conferinţă internaţională la Univesitatea „Al.I. Cuza“

Publicat in Flacara Iasului, joi 6 iunie 2013 ·

Cadre didactice din Belgia, Spania şi Franţa se află în aceste zile (2-6 iunie) la Universitatea „Al. I. Cuza“ din Iaşi (UAIC), pentru a participa la Colocviul internaţional „Metode şi strategii inovatoare de predare-învăţare pentru formarea competenţelor profesionale ale viitoarelor cadre didactice pentru învăţământul primar şi pre-primar.

Partenerii proiectului sunt instituţii educaţionale din Franţa, Belgia, Spania şi România (Departamentul pentru Pregătirea Personalului Didactic din cadrul UAIC, instituţia care organizează colocviul, şi Şcoala „Vasile Lupu“, aplicantul proiectului).

„Diversitatea culturală, tradiţia şi varietatea fiecărui sistem educaţional, dublate de expertiza participanţilor, au constituit un bun prilej de clarificare a unor aspecte cu privire la formarea iniţială şi continuă a cadrelor didactice din învăţământul primar şi preşcolar. De asemenea, s-au conturat noi idei, în perspectiva altor colaborări inter-instituţionale, pentru valorizarea şi transferul bunelor practici în domeniul educaţiei la nivel naţional şi european“, a spus lect. dr. Bogdan Constantin Neculau, din cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic.

Participanţii la lucrările colocviului, cadre didactice din învăţământul preuniversitar şi universitar, pot audia în aceste zile alocuţiuni susţinute de participanţii străini, dar şi de prof. dr. Ion Dafinoiu, decanul Facultăţii de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei, prof. dr. Constantin Cucoş, directorul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, prof. dr. Genoveva Farcaş, inspector pentru învăţământul primar în cadrul Inspectoratului Şcolar Judeţean Iaşi, prof. dr. Irina Cosovanu, prof. dr. Mariana Purţuc, de la Şcoala „Vasile Lupu“ etc. Lucrările colocviului se desfăşoară în limba franceză.

Cadre didactice din Belgia, Spania şi Franţa se află în aceste zile (2-6 iunie) l

Articolul in Flacara Iasului >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden consideră "scandalos" mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul CPI. "Nu are jurisdicţie" în Israel

Ziare.com acum 3 ore
Mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan este "scandalos", consideră preşedintele american Joe Biden. Karim Khan, a anunţat luni, 20 mai, că a depus o ce

Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena

Pandurul acum 2 ore
Este o sărbătoare în calendarul bizantin (folosit de Bisericile Ortodoxe şi de Bisericile Unite cu Roma), fixată pe data de 21 mai. Sărbătoarea îi evocă pe împăratul Constantin cel Mare şi pe mama sa, Elena Augusta. Gaius Flavius Valerius Aurelius C

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum 4 ore
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 5 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

VIDEO Șarpe foarte agresiv în scara unui bloc din centrul orașului Târgu Jiu. O persoană a sunat la 112

HotNews acum o ora
Jandarmii au anunțat că au îndepărtat luni seară, din scara unui bloc din centrul municipiului Târgu Jiu, un şarpe de aproximativ 80 de centimetri, foarte agresiv, informează Agerpres. Șarpe capturat într-o scară de blocFoto: Captura video Inspector

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 5 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 5 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum 4 ore
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum 5 ore
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Țara NATO care anunță zi de doliu național după moartea președintelui Iranului, în accidentul aviatic

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a decretat luni, 20 mai, o zi de doliu naţional după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, relatează AFP. ”În timpul şedinţei de guvern, am decis să declaram o zi de doliu n

Vremea

București
acum

13°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
vin.

14°/27°
Iasi
acum

16°
mar.

12°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
vin.

15°/26°
Constanta
acum

10°
mar.

10°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
vin.

14°/20°
Cluj-Napoca
acum

14°
mar.

13°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
vin.

13°/24°
Timisoara
acum

14°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°
vin.

13°/23°