Adică problema să fie analizată mai întâi la nivelul departamentelor, care să numească câte o comisie de specialişti şi să înainteze consiliilor profesorale concluziile.
Ca expresie a vremurilor post-moderne pe care le trăim, noi mode se instalează pe nesimţite. De pildă, am observat că nu se mai poartă hârtia igienică. Am căutat în locurile specifice din Universitate şi n-am găsit nimic. Hârtie de scris nu primesc, înţeleg, că o scriu, dar de data asta lipsa atinge pe toată lumea şi atunci m-am întrebat logic: ce se întâmplă? Am dedus că trebuie să fie o chestiune de modă, cum e cea a pantalonilor-ciorap care atârnă la spate. Ce înseamnă să nu te pricepi: abia acum încep să înţeleg. Dar tot nu mă pot adapta, fur hârtie de acasă şi umblu ca nărodul cu ea în buzunar, alături de telefonul mobil, să nu vadă nimeni. Uneori le mai încurc, dar n-au fost până acum cazuri grave. O folosesc cu maximă parcimonie şi nu dau la nimeni.
La Alma Mater, hârtia igienică a devenit un lux, o marfă de contrabandă ca pe vremea odiosului, spre naiva mirare a străinilor care mai trec. Am înţeles că se fac economii. De nevoie, unii folosesc cursurile, de aceea, pentru a nu se produce pierderi ştiinţifice ireparabile, propun introducerea de ciucălăi de porumb, ca la CAP-ul din sat (tot un fel de campus). Adevărul e că, de 2050 de ani, de când rezistă pe aceste meleaguri, poporul român a trecut prin vremuri şi mai grele, dar a dat dovadă de multă ospitalitate. Noroc că turcii, sau tătarii, care mai veneau pe aici, costobocii, bolohovenii, ăştia nu cereau hârtie igienică. O luam noi în munţi, după ce secam fântânile şi ardeam recoltele. Da, romanii ne-au învăţat acest uz. Ei nu plecau niciodată la luptă fără hârtie igienică. Le mai rămânea şi după luptă, astfel încât putem spune că acest ingredient banal a asistat la însăşi naşterea poporului român. Care este.
Eu eram creţi
