"Acum sau niciodată", îmi zic mie însumi ca unui dublet eteric, calmîndu-mă zadarnic: un ordinar personaj dostoievskian ce revine periodic la locul crimei din tinereţea sa neliniştită.
Cu ochii larg deschişi, un pic ruginiţi de atîta lumină depozitată în irişii expuşi, urmăresc cum în venele elastice îmi creşte constant nivelul admis de serotonină, fără a mai zice de cheagurile de sînge ce marchează (pentru unii, chiar dacă singulari! ) renaşterile spirituale ratate. Şi, Doamne, e vorba chiar despre serotonina adevărată: acel hormon secretat direct în sistemul nervos central, făcut responsabil de medici pentru neurotransmiterea depresiei şi a anxietaţii. Or, cunoscut lucru, nivelul de serotonă în compoziţia sîngelui persoanelor îndrăgostite şi al celor considerate a fi obsesiv-compulsive este cu 40% mai scăzut decît în cel al subiecţilor "normali".
Aşadar, odată şi odată trebuie să fac dezvăluirea. Altfel simt că voi exploda: că îmi va exploda şi ultima rezervă de îndemînare mortală latentă. Probabil aşa se simt toţi acei care iau ilegal cu sine, în Ziua Judecăţii de Apoi, o taină străină, ce nu le onorează defel purificarea finală!
Timp de douăsprezece ori - pe toată durata anului calendaristic -, exact în perioada cînd luna îşi iese din matcă relevîndu-şi petele întunecate (de la resturile de serotonină neutilizate, rămase peste zi?), Adono Costenar îşi trăieşte din plin porecla de "supraterestru", fără a poseda şisymbola,parola secretă (pentru atîţia muritori!) de trecere nepedepsită spre alte tărîmuri ontologice intangibire. În timp ce sîngele oamenilor, îmbogăţit cu drame zilnice, obişnuieşte să curgă vertical din femei în perioada ciclului, iar pe bărbaţi îi trage jos din patul conjugal sau din afacerile cu moartea - uneori şi cu iubirile pierdute la cărţi -, la Costenar el doar se ridică. De la tălpi, sîngele lui se întăre