Ca în fiecare an şi administraţia publică din Petrila a organizat de Înălţarea Domnului, după slujba de liturghie din biserici dedicată acestei mari sărbători, începând cu orele 13:00, ceremonii şi slujbă de pomenire închinate Zilei Eroilor Neamului Românesc. Astfel, în trei locuri din Petrila, la Lonea, Cimpa şi Jieţ, de la aceeaşi oră, oamenii şi oficialităţile locale au marcat aşa cum se cuvine acest eveniment.
Cea mai mare acţiune, unde a fost prezentă cam toată „spuma” politică şi administrativă, a avut loc la Troiţa Eroilor de la Lonea, aflată într-un mic părculeţ, la doi paşi de poliţia oraşului.
Vremea bună a făcut ca la eveniment să participe sute de cetăţeni, printre care mulţi elevi de la şcoli, grădiniţe, de la singurul colegiu din localitate, precum şi foarte mulţi pensionari sau locuitori din Lonea şi Petrila. Printre ei, cum spuneam, reprezentanţi politici şi ai administraţiei publice locale, reprezentanţi şi şefi de instituţii publice de pe raza localităţii şi reprezentanţi ai unor asociaţii sau ONG-uri care activează în cel mai estic oraş al Văii Jiului.
După o slujbă religioasă oficiată de un sobor de trei preoţi, a urmat discursul primarului Ilie Păducel. Care s-a adresat oamenilor printr-un discurs patriotic, scurt şi bine structurat, prin care şi-a arătat afecţiunea şi dragostea faţă de aceşti martiri care şi-au pierdut sângele pentru ţară şi popor: (…) „Astăzi este ziua în care istoria reînvie, ziua în care toţi cei trecuţi în lumea de dincolo se bucură de glorie, de preamărire şi de recunoştinţa noastră. Astăzi toţi credincioşii, iubitori de neam, ne-am adunat să aşezăm o floare la picioarele voastre, cei care aţi luptat la Posada, Rovine, Călugăreni, Oituz, Mărăşeşti şi Mărăşti, Bucureşti sau Timişoara. Voi aţi înţeles că viitorul nu se măsoară în averi, ani sau plăceri, în umilinţă şi sclavie, ci în puterea de