Mesajul a fost trimis. Multumesc!

PORTRET / Tehnicianul orădean Iosif Pop a pus pe picioare victimele din Haiti

Publicat in Adevarul, joi 1 aprilie 2010 ·

Orădeanul a stat într-un orăşel din Haiti trei săptămâni. A tratat victimele cutremurului care au avut nevoie de proteze ortopedice. Experienţa l-a făcut pe orădean să aprecieze mult mai mult condiţiile de trai pe care le are acasă. Iosif este tehnician ortoped la Centrul de protezare şi ortozare Theranova din Oradea.

PROFIL

Născut. 3 mai 1975, Satu Mare

Familie. Căsătorit

Studii. Facultatea de educaţie fizică şi sport şi Facultatea de ştiinţe socio-umane, secţia chinetoterapie Oradea

El munceşte aici din 2001 şi spune că este o meserie îi aduce satisfacţii enorme. „Lucrez la acest centru de nouă ani şi cu toate că nu are o legătură foarte apropiată cu studiile mele, îmi place foarte mult ceea ce fac”, spune tehnicianul.

Datorită meseriei lui, Iosif a fost primul tehnician din lume solicitat să ajute victimele cutremurului din acest an din Haiti. „Am plecat în Haiti la 8 februarie cu o organizaţie de binefacere din Germania. Noi suntem parteneri cu ei de zece ani, aşadar ne-au propus să mergem acolo şi să ajutăm victimele cutremurului care au nevoie de proteze ortopedice. Au cumpărat un atelier mobil dotat cu un minimum de aparatură necesară pentru producerea de proteze şi ne-au luat pe noi, tehnicienii, să le facem”, spune Iosif.

Călătorie cu peripeţii

Iosif trebuia să petreacă cinci săptămâni în oraşul Leogane din Haiti, un oraş mic distrus de cutremur în proporţie de 90 la sută. Din cauza birocraţiei, două săptămâni le-a petrecut în Republica Dominicană. „Când am ajuns în Republica Dominicană, am fost nevoiţi să stăm două săptămâni acolo din cauza unor acte care trebuiau rezolvate. A durat foarte mult şi aşa am pierdut două săptămâni din timpul în care noi trebuia deja să tratăm pacienţi”, povesteşte tehnicianul.

Şi problemele nu se opresc aici. După cele două săptămâni, au ajuns în sfârşit la destinaţie, iar

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 19 minute
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Un bărbat a fost ucis la o partidă de vânătoare din Hunedoara. În ce condiții a murit

Ziare.com acum 3 ore
Un bărbat de 44 de ani a fost împușcat mortal în timpul unei partide de vânătoare, în localitatea Boholt din județul Hunedoara, joi, 2 mai. Unui alt bărbat cu care se afla la vânat i s-a descărcat accidental arma şi l-a împuşcat pe camaradul său în

Nicuşor Dan: Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată

Mediafax acum 2 ore
„Dăm în exploatare încă 1,2 km de metri de conductă de termoficare modernizată. Compania Municipală Energetica Servicii Bucureşti a realizat probele de presiune pentru încă două tronsoane de conductă magistrală de termoficare, în Obiectivul 4 – Magi

Dăm în continuare mult pe mâncare: Aprilie, a doua lună consecutivă de creştere a preţurilor mondiale la alimente

Wall-Street.ro acum o ora
Indicele global al preţurilor produselor alimentare a crescut şi în luna aprilie, pentru a doua lună consecutiv, ca urmare a majorării preţurilor la carne, uleiuri vegetale şi cereale, care au contracarat scăderile de preţuri la zahăr şi produse lac

UPDATE - Bucureşti: Intervenţie în forţă a poliţiştilor SAS, după ce un bărbat şi-a ameninţat sora şi pe agenţii veniţi să îl calmeze, încercând să îi lovească cu un topor/ Suspectul, împuşcat în picior, a fost transportat la spital - VIDEO

News.ro acum 59 minute
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Filmul răpirii bărbatului din București. Polițiștii au intrat în posesia imaginilor surprinse de camerele de supraveghere

Adevarul acum 2 ore
Noi detalii au ieșit la iveală în cazul răpirii bărbatului de 33 de ani din București. Victima, care a fost transportată la Spitalul Elias, a fost băgată joi, 2 mai, cu forța într-o dubă de indivizi necunoscuți. Incidentul a avut loc în parcarea unu

Paște 2024 Tradiții și obiceiuri în Vinerea Mare. Iată ce NU ai voie să faci

Ziua Constanta acum 54 minute
Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spală, se coace pasca. Ţăranul român ţinea sărbătorile în primul rând prin nelucrare. Vinerea Mare din Săptămâna Patimilor - Se ţine post negru, nu se ţese şi nu se spa

Ilie Dobre comentează LIVE pe ProSport.ro meciul Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00

Gandul acum o ora
Ilie Dobre va comenta meciul de fotbal Unirea Slobozia – Corvinul Hunedoara, sâmbătă, 4 mai 2024, de la ora 12.00. Comentariul LIVE va putea fi ascultat pe site-urile ProSport și LIGA 2, dar și pe paginile de Facebook și YouTube ale acestora. Ilie D

Război în Ucraina, ziua 799. Sursă ucraineană: un oraș din estul Ucrainei au putea fi cucerit de ruși

Press Alert acum o ora
Căderea orașului Ceasiv Iar din regiunea Donețk este, probabil, doar o chestiune de timp. Anunțul a fost făcut de un ofițer de informații militare ucrainene. Rușii își propun să cucerească orașul până pe 9 mai când sărbătoresc Ziua Victoriei. Ofițer

Cadou de „Iepuraş”: plimbări gratuite pe lac, în Parcul Drumul Taberei, de Paşte

Mediafax acum 3 ore
Duminică, în ziua de Paşte, plimbările cu barca sau cu hidrobicicleta pe lacul din Parcul Drumul Taberei sunt gratuite pentru toată lumea. 26 de ambarcaţiuni sunt puse la dispoziţie de Primăria Sectorului 6, între orele 14.00 şi 19.00. O tură pe lac

Vremea

București
acum

16°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/24°
Iasi
acum

25°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/25°
Constanta
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

22°
vin.

12°/22°
sâm.

11°/21°
dum.

10°/21°
lun.

11°/23°
Timisoara
acum

15°
vin.

11°/16°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°