Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gabriela Cristea nu plânge după \"Noră pentru mama\"

Publicat in Evenimentul Zilei, joi 7 iulie 2011 ·

Vedeta Kanal D va lansa din toamnă o emisiune de tip magazin. Despre culise, copii şi viaţa de familie, Gabi Cristea a vorbit pe larg într-un interviu pentru \"Evenimentul zilei\". Sursa: LIBERTATEA

Când spui Gabriela Cristea te gândeşti la emisiunea "Noră pentru mama", un reality-show ce i s-a potrivit ca o mănuşă. În primăvara lui 2011, Gabi părăsea în plin sezon emisiunea.

La cinci luni după despărţirea bruscă de micul ecran, ea revine la Kanal D cu un magazin ce se va lansa în toamnă. Formatul nu are încă un titlu, dar conţinutul său este bine pus la punct. Cu o structură lejeră, care se va adapta de la o ediţie la alta în funcţie de răspunsul telespectatorilor, emisiunea este programată între orele 10.00-12.00, în fiecare zi, de luni până vineri. Nu vor lipsi rubricile despre frumuseţe sau sănătate, dar şi evenimente la zi, iar subiectele vor fi dezbăture de invitaţi.

"Ne vom ţine însă departe de zona politică", spune producătoarea Andreea Godeanu. Andreea şi Gabi se cunosc din 1996, când lucrau la Tele 7abc. Într-o discuţie lejeră, lipsită de protocol, Gabi Cristea a povestit ce-a făcut cât a lipsit de pe micul ecran şi despre cum stau lucrurile în căsnicia ei.

EVZ: Regreţi că s-a terminat cu "Noră pentru mama"?

Gabi Cristea: Eu cred că pentru toate lucrurile există un început şi un sfârşit. A fost o frustrare că n-am putut duce emisiunea până la capăt. Dar, să fim serioşi, este totuşi un job şi nu iau lucrurile mai personal decât sunt.

Ai spus că vrei o fetiţă. De ce?

Vreau o fetiţă pentru că aş fi o mamă de băiat mult prea exigentă. În ceea ce priveşte copilul, şi eu şi soţul meu ne-am implica în creşterea lui. Marcel a zis că şi-ar lua concediu de paternitate dacă ar putea. Cred că aş lua copilul după mine peste tot. Cu un copil trebuie să socializezi.

Sunt probleme în căsnici

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 3 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 36 minute
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 56 minute
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum o ora
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 4 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Sfânta Lumină de la Ierusalim a ajuns în România!

Ziua Constanta acum 13 ore
Sfânta Lumină a fost adusă sâmbătă în țară, de la Ierusalim, de părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, și a fost oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional "Henri Coandă" din Capitală.Ulterior, centrele eparhiale, prin pr

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 12 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum o ora
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 8 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Vremea

București
acum

14°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

13°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

13°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

13°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

15°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°