Jucătorii alb-violeţi s-au trezit astăzi cu noaptea-n cap pentru călătoria spre „ţara celor 1000 de lacuri", unde vor juca joi.
Distanţa în linie dreaptă între Timişoara şi Kouvola este de 2.000 de kilometri, însă Poli Timişoara va petrece aproximativ 12 ore pe drumuri pentru a disputa prima manşă din turul al III-lea preliminar din Liga Europa, meci programat mâine, la ora 19.
Drumul între Timişoara şi Budapesta se parcurge în aproape patru ore, zborul durează aproape trei ore, iar din capitala Finaldei până în localitatea unde va avea loc jocul sunt încă două ore de mers. Dacă adăugăm la asta şi timpul pierdut în aeroport, drumul alb-violeţilor de la plecarea din Timişoara şi până la „locul faptei" ar însuma aproape 12 ore. Imediat ce ajung la Kouvola, timişorenii au programat antrenamentul oficial, de la ora locală 20 (aceeaşi în România). Chiar dacă „calculul hârtiei" arată că Poli va ajunge în jurul orei 19 în Finlanda, managerul sportiv Daniel Stanciu este optimist. „E un drum lung şi greu, însă cred că pe la ora 16 vom ajunge acolo, poate puţin mai târziu", a spus Stanciu înaintea îmbarcării în autocar.
Veteranul echipei alb-violete este suspendat pentru două meciuri interne după eliminarea din partida cu Bistriţa, însă poate juca în cupele europene. „Fotbalul finlandez este unul bun, au mulţi jucători în campionate puternice din Europa, iar pe plan intern joacă în forţă, pe model englez. Nu va fi un meci uşor, însă mergem acolo să facem un meci bun şi să înscriem, pentru că este foarte important să dai gol în deplasare când joci tur - retur. Cel mai bine ar fi să câştigăm", a spus Cosmin Contra.
VEZI GALERIE FOTO DE LA PLECAREA ECHIPEI ÎN FINLANDA
Al doilea căpitan al echipei după Dan Alexa crede că echipa poate face faţă cu brio ritmului cu două meciuri pe săptămână, atâta timp cât rezervele se ridică la înălţi