Senatorul PSD Dan Sova se pare ca a avut o izbucnire halucinanta in pauza de publicitate a unei emisiuni de televiziune. El i-ar fi repetat minute in sir, la ureche, presedintelui Partidului Noua Republica: "Hitleristule, fascistule, hitleristule", dupa cum sustine chiar Mihail Neamtu.
Acesta relateaza ca, prezent joi seara in studiourile Realitatea TV, senatorul PSD Dan Sova ar fi avut o iesire nervoasa cu care i-a socat pe ceilalti invitati. Iritat de pe urma unei dispute cu Mihail Neamtu, Dan Sova a profitat de pauza de publicitate pentru a-si lua revansa.
Povesteste Mihail Neamtu: "In primele cinci minute, l-am ironizat, mi se parea ca are prea mult aplomb, si am spus la un moment dat ca 'domnul Sova n-a sovait in sovinism', atunci cand a zis despre evrei ca nu au suferit de pe urma holocaustului in Romania. In schimb, este plin de aplomb cand da lectii occidentalilor despre ce trebuie sa inteleaga din situatia politica din Romania.
In prima pauza publicitara, Sova a innebunit, probabil a primit si niste SMS-uri. S-a apropiat de mine, asa, insidios, cu o privire fixa si spectrala, m-a fixat si a inceput sa incanteze, incredibil: 'Neamtu, hitleristule, fascistule, hitleristule, fascistule, Neamtule, hitleristule, fascistule', si tot asa non-stop, la urechea mea, bine ca nu m-a muscat.
Era si Stanisoara (Mihai Stanisoara - senator PDL - n.red.) de fata, si alti invitati, erau socati, asa ceva n-au mai vazut, au spus. Eu am tacut, am incercat sa-mi pastrez calmul, era ceva intre ridicol si absurd", a relatat liderul Noua Republica pentru Ziare.com.
Mihail Neamtu considera ca atitudinea lui Dan Sova nu pare sa apartina unui om normal.
"Parea lunatic, parea nebun, parea o fiinta extraterestra", a descris Neamtu experienta din studiourile Realitatea TV.
Liderul Noua Republica a precizat