Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Final cu scor fluviu pentru mureşence

Publicat in Zi de zi - Mures, marți 3 decembrie 2013 ·

Disputată terenul sintetic al stadionului Trans Sil din Târgu-Mureş în ziua de 1 Decembrie, partida restanţă din etapa a V-a a Superiligii feminine de fotbal dintre ASA Târgu-Mureş şi Fair Play Bucureşti a constituit un galop de sănătate pentru echipa antrenorului Seches Carol. Mureşencele au câştigat cu 17-0, în faţa unei echipe care se anunţa o pretendentă la un loc în primele patru, care asigură prezenţa în play off. Bucureştencele s-au arătat ca un adversar cu pretenţii la începutul sezonului, dar în ultima partidă oficială din acest an, mureşencele s-au descătuşat şi au răzbunat cele trei eşecuri consecutive în faţa primelor trei clasate. Prima repriză s-a încheiat cu un 5-0 care putea constitui un avantaj liniştitor, dar mult prea puţin faţă de aspectul jocului şi numeroasele ocazii create în prima parte. După trei goluri în primul sfert de oră, mureşencele au evoluat dezinvolt şi au mai punctat de două ori până la pauză prin Cristina Sandu, care a reuşit tripla înainte de pauză. Festival de goluri la reluare Pe fondul căderii fizice şi morale a adversarelor, roş-albasterele s-au descătuşat în partea secundă, încheind festivalul de goluri cu patru reuşite în ultimele zece minute. Golghetera ediţiei trecute a campionatului, Sipos a reuşit şi ea tripla în primele 20 de minute de la reluare şi a fost înlocuită, pentru a lăsa altor coechipiere să-şi treacă numele pe lista marcatoarelor. Aceasta cuprinde nu mai puţin de nouă jucătoare, la care se adaugă două autogoluri. Autoarele au fost: Jáhn (minutele 5 şi 70), Cr. Sandu (10, 18 şi 41), Sipos (14, 49 şi 66), Roca (54 şi 68), Gorea (56), Tamaş (82), B. Sandu (86), Meleacă (87) şi Pupos (90). După cele zece etape disputate, ASA ocupă locul IV, cu 19 puncte, desprinsă de echipa bucureşteană la 7 puncte şi va mai avea de disputat patru partide înaintea turneului play off, unde are de înfruntat primele trei clas

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare a lui Netanyahu cerut de procurorul Curţii Penale Internaţionale. CPI ”nu are jurisdicţie” în israel, apreciază Blinken

News.ro acum o ora
Preşedintele american Joe Biden respinge drept ”scandalos” mandatul de arestare cerut pe numele lui Benjamin Netanyahu de către procurorul general al Curţii Penale Internaţionale (CPI) Karim Khan, care a anunţat luni că a depus o cerere în vederea e

Ajutorul occidental pentru Ucraina vine prea lent, susține Zelenski

Adevarul acum o ora
Aliaţilor occidentali le ia prea mult timp pentru a lua decizii privind sprijinul militar pentru Ucraina, a declarat preşedintele Volodimir Zelenski, într-un interviu acordat în exclusivitate luni pentru Reuters la Kiev.

Dinamo câştigă cu 2-0 prima manşă a barajului pentru menţinerea/promovarea în Superliga

Mediafax acum o ora
Ambele goluri au fost marcate în repriza secundă a meciului de pe Arena Naţională de Dennis Politic, în minutele 46 şi 73. Partida s-a terminat 2-0, iar meciul retur este programat peste o săptămână la Miercurea Ciuc. Învingătoarea dublei manşe va e

UPDATE - Incendiu, cu degajări mari de fum, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei/ Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale/ Incendiul a fost stins - FOTO

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni seară, la o clădire dezafectată din Sectorul 2 al Capitalei, manifestându-se cu degajări mari de fum. Pompierii au intervenit cu mai multe autospeciale, incendiul fiind localizat şi ulterior stins.

Paul al României nu se poate întoarce în țară. Instanţa din Malta a respins predarea lui

Wall-Street.ro acum 2 ore
Ministrul Justiţiei, Alina Gorghiu, a anunţat că instanţa din Malta a respins predarea lui Paul-Philippe în România, precizând că legislaţia Uniunii Europene în materia mandatului european de arestare "nu este aplicată corespunzător". "Hotărârea poa

Ucraina ar trebui să poată lovi Rusia cu armele livrate de Occident, susține șeful diplomației lituaniene

Adevarul acum o ora
Ucraina ar trebui să poată folosi armele livrate de ţările occidentale pentru a lovi Rusia, a declarat luni ministrul de externe lituanian Gabrielius Landsbergis, într-un interviu acordat canalului francez LCI, relatează AFP.

SUA transmit ”condoleanţe” după moartea preşedintelui iranian Ebrahim Raisi. Lloyd Austin estimează că decesul nu are un impact asupra securităţii în O.Mijlociu. Armata americană nu este implicată şi nu şi-a modificat poziţia

News.ro acum 2 ore
Statele Unite prezintă luni ”condoleanţe” în urma morţii preşedintelui iranian Ebrahim Raisi într-un accident de elicopter, după o multiplicare a unor reacţii internaţionale, relatează AFP. ”Statele Unite îşi exprimă în mod oficial consoleanţele faţ

Alertă cu bombă la Patriarhia Română! Au intervenit forțele de intervnție

Ziua Constanta acum 2 ore
Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! Catedrala Patriarhală a fost evacuată, în urmă cu câteva minute, după o amenințare cu bombă! La Catedrală și la sediul Patriarhiei Române, unde este și reș

Neil Lennon a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid

Mediafax acum 6 ore
Neil Lennon, în vârstă de 52 de ani, a fost numit luni în funcţia de antrenor principal al echipei FC Rapid, anunţă clubul de fotbal. „Îmi doresc să facem performanţă, acesta este obiectivul meu principal”, spune Lennon.

Putin a mai pus un economist la conducerea Ministerului Apărării. Încrederea președintelui rus în generali scade

Ziare.com acum 3 ore
Încă un general demis de Putin. Preşedintele rus l-a înlocuit pe ministrul adjunct al apărării Iuri Sadovenko cu Oleg Saveliev, ex-ministru adjunct al economiei, care până acum a lucrat ca auditor la Curtea de Conturi a Rusiei, conform unui decret p

Vremea

București
acum

16°
lun.

12°/23°
mar.

12°/24°
mie.

12°/25°
joi

13°/25°
Iasi
acum

19°
lun.

11°/24°
mar.

11°/25°
mie.

12°/25°
joi

16°/25°
Constanta
acum

13°
lun.

13°/17°
mar.

14°/18°
mie.

15°/18°
joi

14°/18°
Cluj-Napoca
acum

18°
lun.

13°/23°
mar.

12°/23°
mie.

11°/18°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

20°
lun.

15°/24°
mar.

14°/25°
mie.

15°/25°
joi

14°/20°