Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Premierul Victor Ponta spune că se bucură de eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase

Publicat in Mediafax, luni 18 martie 2013 ·

Premierul Victor Ponta a declarat, luni seară, la Craiova, că se bucură de decizia privind eliberarea condiţionată a lui Adrian Năstase şi că va vorbi cu acesta, inclusiv despre partid, dar că fostul premier are nevoie de răgaz să petreacă un timp cu familia.

"Normal că mă bucur de decizia în cazul domnului Năstase. O să vorbesc bineînţeles şi cu dânsul, dar este normal să-i lăsăm răgaz pentru a petrece timp cu familia şi apoi bineînţeles vom vorbi şi despre partid, în fond este şi partidul dânsului", a declarat, luni seară, înanintea începerii unui meci de baschet, la Craiova, Victor Ponta.

Premierul Victor Ponta este prezent, luni seară, la Craiova, la meciul All Star Game dintre reprezentantele Nordului şi Sudului ţării, modelul fiind preluat după cel american.

Victor Ponta a venit însoţit de Ion Ţiriac, de preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea, de primarul Craiovei, Lia-Olguţa Vasilescu, şi de preşedintele Consiliului Judeţean Dolj, Ion Preoteasa, premierul ajungând la Sala Polivalentă din Craiova doar cu câteva momente îanintea începerii meciului de baschet.

Premierul nu a vrut să facă alte declaraţii în afara celei privindu-l pe Adrian Năstase întrucât nu a vrut să întârzie la meciul care se desfăşoară în Sala Polivalentă din Craiova între reprezentanta Nordului ţării şi Sudului ţării.

În pauza meciului va avea loc o demonstraţie de baschet în scaun rulant.

All Star Game Craiova 2013 se va încheiea cu un bal de caritate care are drept scop strângerea de fonduri pentru Secţia de Pediatrie a Spitalului de copii din Craiova.

Articolul in Mediafax >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Minor din Medgidia acuzat că a lovit cu pumnul în figură un jandarm. A fost arestat preventiv pentru ultraj

Ziare.com acum o ora
Caz îngrijorător la Medgidia. Un adolescent de doar 16 ani a fost arestat preventiv pentru ultraj. Băiatul este acuzat că ar fi agresat fizic, pe o stradă din Medgidia, un jandarm, pe care l-ar fi lovit cu pumnul în zona feţei. Potrivit IPJ Constanţ

Colegiul Medicilor, după verificările privind decesele de la spitalul Pantelimon: „Nu a existat vreo suspiciune de abatere de la protocoalele medicale”

Ziare.com acum 2 ore
Cei 17 pacienţi decedaţi, în perioada 4 - 7 aprilie, la Spitalul Clinic de Urgenţă "Sfântul Pantelimon" din Capitală au fost îngrijiţi în acord cu protocoalele medicale, este concluzia comisiilor de disciplină şi jurisdicţie profesională din cadrul

A fost prins bărbatul care a atacat doi poliţişti de frontieră din Timiş / Acesta este cetăţean din Afganstan şi are drept de şedere în România

News.ro acum 57 minute
După aproape 12 ore de căutări, a fost depistat bărbatul care călăuzea un grup de migranţi să iasă ilegal din România. Acesta este cetăţean afgan şi are drept de şedere în România. El a fost capturat în Timişoara. Traficantul de migranţi care a atac

Ana Bogdan s-a calificat în turul doi la Catalonia Open

News.ro acum 44 minute
Ana Bogdan, cap de serie numărul 8, s-a calificat, miercuri, în turul doi al turneului de categorie WTA 125 Catalonia Open, de la Lleida. Ana Bogdan a învins-o în runda inaugurală pe spaniola Nuria Parrizas Diaz, scor 6-1, 6-1. Meciul a durat o oră

Lege adoptată de Parlament: Părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte, pot lucra doar dacă îşi doresc

Ziare.com acum o ora
Un proiect de lege iniţiat de Silvia Dinică, senatoare USR, care prevede că părinţii singuri nu vor mai fi obligaţi la ture de noapte şi pot lucra doar dacă îşi doresc, a fost votat favorabil în Camera Deputaţilor, for decizional, şi merge spre prom

UPDATE - Poliţişti de frontieră înjunghiaţi de traficanţii de migranţi / Au fost trase 13 focuri de armă / Principalul spuspect a fost prins / Agenţii au fost externaţi din spital

News.ro acum 57 minute
Doi poliţişti de frontieră au fost atacaţi cu cuţitul de traficanţii de migranţi, într-o parcare de TIR-uri pe autostrada A1 Timişoara-Arad, în apropiere de localitatea Orţişoara, judeţul Timiş. Pentru a-i prinde pe atacatori, poliţiştii de frontier

A început deszăpezirea pe Transfăgărăşan. Iată când ar putea va fi deschis drumul

Mediafax acum 4 ore
Potrivit DRDP Braşov, se lucrează în zonele în care nu există risc de avalanşă. „Am început deszăpezirea Transfăgărăşanului! Deocamdată lucrăm în zonele în care nu există risc de avalanşă şi doar atunci când condiţiile meteo permit intervenţia în si

Ce pensie ar avea Klaus Iohannis, președintele României. A răbufnit și a aruncat pe „masa” o sumă uriașă

Cancan acum 35 minute
Klaus Iohannis a luat decizia! Președintele României şi-a depus cererea de pensionare din învățământ. Câți bani va încasa după o carieră de 42 de ani de predat la catedră? După 27 de ani, postul de profesor de Fizică de la Colegiul Național „Samuel

Aproape 10.000 de fulgere la Hong Kong în timpul nopţii, iluminată ca ziua. Întârzieri pe aeroportul internaţional

News.ro acum 2 ore
Hong Kongul, afectat de o umiditate crescută şi averse în aprilie, înainte de sezonul musonilor, a înregistrat aproape 10.000 de fulgere în noaptea de marţi spre miercuri, potrivit Observatorului Meteorologic din oraş. Începând de la ora locală 21.0

Papa Francisc despre industria globală de armament: „E groaznic să câștigi bani din moarte”

Ziare.com acum o ora
Papa Francisc a denunţat miercuri, 1 mai, industria globală de armament afirmând că este groaznic să câştigi bani din moarte, informează DPA. America are cele mai mari cheltuieli militare din lume. „Din păcate, în ziua de azi, investiţiile care aduc

Vremea

București
acum

20°
mie.

11°/21°
joi

12°/15°
vin.

12°/23°
sâm.

13°/22°
Iasi
acum

23°
mie.

10°/23°
joi

12°/24°
vin.

13°/24°
sâm.

10°/21°
Constanta
acum

17°
mie.

13°/17°
joi

12°/15°
vin.

12°/17°
sâm.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

22°
mie.

8°/22°
joi

9°/21°
vin.

11°/22°
sâm.

12°/21°
Timisoara
acum

24°
mie.

10°/24°
joi

13°/20°
vin.

12°/16°
sâm.

9°/22°