Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Paul Chereji, fotbalist şi popicar de performanţă

Publicat in Adevarul, joi 8 aprilie 2010 ·

Paul Chereji a făcut înot, a jucat fotbal, iar de un an s-a oprit la popice. Pentru că este foarte talentat a câştigat trei medalii şi a fost selectat în Lotul Naţional.

PROFIL

Născut. 07.05.1989, Tecuci

Educaţie. Colegiul Tehnic „Matei Corvin” din Hunedoara

Performanţă. Trei medalii la popice

Familie. Două surori şi un frate

Nu s-a născut la Hunedoara, ci la Tecuci, dar avea mai puţin de doi ani când părinţii lui au decis să se mute aici. Joacă popice de numai un an şi s-a dovedit atât de bun, încât a fost cooptat la Lotul Naţional, pentru antrenamente intensive şi este în calcule pentru Campionatul Mondial de Popice, competiţie care va avea loc în Croaţia.

Paul povesteşte, însă, că „prima staţie” în sport nu a fost pentru el centrul de popice din Hunedoara, ci a făcut mai întâi înot, iar apoi a jucat fotbal la Corvinul 2005.

Înotul, visul lui tata

„La şapte ani tata m-a dus la bazin, că vroia să mă facă mare înotător, dar nu mi-a plăcut”, şi-a amintit Paul. Câteva ore înota la bazin, dar făcea şi fotbal în paralel, iar la un moment dat tatăl lui i-a promis că dacă va lua locul întâi, îl va lăsa să meargă la fotbal. A urcat pe podium şi aşa a început să joace: mai întâi la Corvinul, iar apoi a ajuns la Corvinul 2005.

Pentru că era unul dintre cei mai buni sportivi, Paul a fost preluat de Real Sport şi Quasar şi s-a apucat futsal. Tânărul a avut planuri de promovare a abilităţilor lui fotbalistice prin intermediul unui DVD, pe care unchiul său din America ar fi trebuit să-l ducă impresarilor sportivi de pe pământul făgăduinţei, însă din motive personale familia lui a renunţat la această variantă.

Trei medalii într-un an

Propunerea de a face popice a venit, aşadar, la timpul potrivit. Foarte încrezător în el şi extrovertit, Paul spune că face cu pasiune şi seriozitate orice lucr

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Neamţ: Incendiu la o hală a unei firme de prelucrare a fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti/ Cincisprezece persoane au ieşit din clădire

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o hală a unei firme care se ocupă cu prelucrarea fibrelor textile, pe Platforma Săvineşti, judeţul Neamţ. Incendiul s-a manifestat cu flacără şi fum dens, la un utilaj. Cincisprezece pe

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 53 minute
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 9 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 12 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 11 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Arhiepiscopul Tomisului a adus Lumina Sfântă de pe mare: Am venit pe mare, cum a venit Sfântul Apostol Andrei/ Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Înviat!

News.ro acum 7 ore
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina Sfântă de pe mare şi a afirmat că a ales acest mod deoarece şi Sfântul Apostol Andrei a făcut acelaşi lucru. ”Începe sărbătoarea Luminii, a bucuriei şi a Învierii. Hristos a Învia

Formula 1: Max Verstappen, pole position la Miami - Dezamăgire la Mercedes

HotNews acum 36 minute
Max Verstappen (campionul mondial en-titre) a fost cel mai rapid în calificările pentru Marele Premiu de Formula 1 din Miami, pilotul olandez urmând să plece de pe prima poziție a grilei de start în cursa de duminică. Max VerstappenFoto: Independent

Învierea Domnului - cea mai mare sărbătoare a creştinătăţii, sărbătoarea bucuriei. Tradiţii străvechi

News.ro acum 3 ore
Sărbătorile pascale pentru credincioşii ortodocşi încep duminică şi se desfăşoară pe durata a trei zile. Ceremonii pascale au loc la Ierusalim şi peste tot în lume unde trăiesc comunităţi creştine. Sărbătoarea Paştelui este considerată sărbătoarea b

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 9 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Calendar-Ortodox Învierea Domnului nostru Iisus Hristos (Sfintele Paști). Ce sfinți mai sunt sărbătoriți astăzi

Ziua Constanta acum 12 minute
În Sfânta și Marea Duminică a Paștilor prăznuim Învierea cea dătătoare de viață a Domnului și Dumnezeului și Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Stihuri: Hristos pogorând la luptă cu iadul, singur. După ce a luat pradă multă de biruință, S-a ridicat

Vremea

București
acum

13°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

11°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°