Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Liderii europeni ar putea finaliza noile reguli fiscale pina la sfirsitul lunii ianuarie

Publicat in Ziarul de Iasi, luni 9 ianuarie 2012 ·

Sarkozy a declarat ca Franta vrea sa implementeze mai rapid o taxa asupra tranzactiilor financiare. Liderii europeni ar putea finaliza noile reguli privind bugetele statelor membre pana la 30 ianuarie, cu o luna inaintea termenului asumat, au anuntat, la finalul unei intalniri la Berlin, presedintele francez, Nicolas Sarkozy, si cancelarul german, Angela Merkel, transmite Bloomberg. De asemenea, este luata in calcul accelerarea contributiilor la fondul de urgenta al zonei euro infiintat in acest an pentru pentru a limita criza datoriilor. Atat Merkel, cat si Sarkozy au parut obositi dupa reuniune si au adoptat un ton serios, scrie Financial Times. "Exista sanse destul de bune sa putem semna limitele pentru indatorare si tot ce are legatura cu acestea in ianuarie, insa in mod cert nu mai tarziu de martie. Facem progrese foarte bune in negocieri. Germania si Franta au adus o contributie substantiala in aceasta privinta", a declarat Merkel intr-o conferinta de presa comuna cu Sarkozy. Liderii celor mai mari doua economii pregatesc un set de reguli pentru disciplina bugetara, a caror adoptare a fost decisa la reuniunea din 9 decembrie. La prima reuniune din acest an, Merkel si Sarkozy si-au reafirmat angajamentul pentru o taxa pe tranzactii financiare si au cerut Greciei sa finalizeze cat mai rapid posibil o intelegere cu investitorii privati pentru reducerea datoriilor tarii. Euro s-a apreciat cu 0,2%, la 1,2744 dolari, pana la 14:48 ora Berlinului, ca urmare a intalnirii dintre cei doi. Grecia va reprezenta principala tema de discutie la o intalnire cu directorul FMI, Christine Lagarde, marti la Berlin, a spus Merkel. "Al doilea program de ajutor pentru Grecia, incluzand restructurarea datoriei, trebuie implementat rapid deoarece altfel nu va fi posibila plata urmatore transa pentru statul elen. Vrem ca Grecia sa ramana in zona euro, insa trebuie sa-si indeplineasca an

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sfânta Lumină de la Ierusalim, adusă sâmbătă seară în România. În jurul orei 19.00, va fi primită la Catedrala Patriarhală

Ziare.com acum o ora
Sfânta Lumină va fi adusă de la Ierusalim sâmbătă seară, 4 mai, de Superiorul Aşezămintelor Patriarhiei Române la Locurile Sfinte, părintele arhimandrit Teofil Anăstăsoaie, şi va fi oferită delegaţilor eparhiilor prezenţi la Aeroportul Internaţional

O nouă alertă emisă de meteorologi. Județele care intră sub Cod galben FOTO

Ziare.com acum o ora
ANM a emis sâmbătă dimineață, 4 mai, o atenționare Cod galben de vânt puternic, valabilă până la ora 19.00 În Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, local şi temporar, vântul va avea intensificări, cu rafale de 55-65 km/h. Temporar, vor fi i

Cod galben de vânt puternic, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei, până sâmbătă seară / Cum va fi vremea în Bucureşti

News.ro acum o ora
ANM anunţă cod galben de vânt puternic, sâmbătă, până la ora 19.00, în Dobrogea şi în cea mai mare parte a Munteniei. Şi în celelalte zone ale ţării vântul va sufla cu putere, iar în Bucureşti sunt posibile ploi. ”Local şi temporar, vântul va avea i

Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, între staţiile Voila şi Făgăraş / Mai multe garnituri sunt afectate

News.ro acum o ora
Locomotiva unui tren de călători s-a defectat, sâmbătă, între staţiile Voila şi Făgăraş, şi mai multe garnituri sunt afectate. ”Trenul IRN 473 a rămas defect, în jurul orei 7.25, între staţiile Voila şi Făgăraş (linie simplă). Trenul urmează să fie

Tragedie înainte de Paște. Un bărbat a murit după ce s-a aruncat în fața trenului

Ziare.com acum o ora
Un bărbat din judeţul Iaşi s-a aruncat sâmbătă, 4 mai, de pe o pasarelă, în faţa unui tren, în localitatea Săbăoani, a informat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Neamţ. ”În jurul orei 5,20, poliţiştii din cadrul Biroului Judeţean Poliţie Transportur

Război în Ucraina, ziua 800. Rusia anunţă că Ucraina a atacat Crimeea ocupată cu rachete cu rază lungă de acţiune ATACMS

Press Alert acum o ora
Sistemele de apărare antiaeriană ruse au distrus patru rachete ATACMS cu rază lungă de acţiune, furnizate de SUA Kievului şi care au fost lansate de forţele ucrainene asupra peninsulei Crimeea (n.r. – aflată din 2014 sub ocupaţie rusă), a anunţat sâ

Gabriela Firea: Paştele este sărbătoarea care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la moarte la viaţă - VIDEO

News.ro acum o ora
Candidatul PSD pentru Primăria Capitalei, Gabriela Firea, a transmis, sâmbătă, un mesaj de Paşte, în care vorbeşte despre această sărbătoare ca despre momentul ”care ne invită să trecem de la întineric la lumină, de la deznădejde la speranţă, de la

Un șofer a fost filmat pe contrasens pe autostrada Sibiu-Cluj/ În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză

G4Media acum o ora
Un șofer a fost filmat în timp ce mergea pe contrasens, pe autostrada A10 Sibiu – Cluj, relatează Digi24. Filmarea a fost făcută în dreptul localității Sântimbru. În imagini se vede că șoferul conduce cu viteză deși din sens opus veneau regulamentar

Blinken afirmă că o operaţiune majoră a IDF în Rafah ar provoca pagube "dincolo de ceea ce este acceptabil"

News.ro acum 2 ore
Secretarul de stat american Antony Blinken şi-a reînnoit avertismentele împotriva unui asalt israelian major asupra oraşului Rafah din Gaza, afirmând că Israelul nu a prezentat un plan de protecţie a civililor. "În absenţa unui astfel de plan, nu pu

Reuters: Vizita lui Xi Jinping în Europa ar putea scoate la iveală diviziunile din Occident cu privire la strategia faţă de China

News.ro acum 3 ore
Preşedintele chinez Xi Jinping este aşteptat săptămâna viitoare în Europa pentru prima dată în ultimii cinci ani (exceptând vizita de anul trecut pe care i-a făcut-o lui Vladimir Putin la Moscova), într-un turneu care ar putea scoate în evidenţă dis

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

18°
sâm.

11°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
Constanta
acum

19°
sâm.

13°/19°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
Timisoara
acum

15°
sâm.

10°/23°
dum.

12°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°