Deşi nu apăruse încă ultimul volum de memorii al primului-ministru britanic din anii celui de Al Doilea Război Mondial, Winston Churchill, în care acesta descria modul în care a decurs celebra scenă a stabilirii, de comun acord cu Stalin, la Moscova, în octombrie 1944, a procentelor de influenta ce reveneau celor două puteri aliate în Europa Centrala şi de Sud-Est (The Second World War), numeroase publicaţii dezvăluiau, în premieră, în 1953, "târguiala de negustori de haine vechi", între cei doi.
URSS a negat, în 1958, la cinci ani de la apariţia volumului de memorii, că Stalin ar fi acceptat asemenea "propuneri imperialiste".
La 5 mai 1944, ministrul britanic de Externe, Anthony Eden, a propus, într-o discuţie cu ambasadorul sovietic la Londra, Feodor Gusev, ca problemele româneşti să intre în responsabilitatea Uniunii Sovietice, iar cele greceşti în cea a Marii Britanii. La 18 mai 1944, F. Gusev a oferit acceptul guvernului său, interesându-se de poziţia Washingtonului. Departamentul de Stat, prin Cordell Hull, şi-a exprimat dezacordul, preşedintele F.D. Roosevelt acceptând punctul de vedere al secretarului de stat, potrivit căruia nu putea fi admisă politica sferelor de influenţă. Însă la presiunea lui Churchill, preşedintele american s-a lăsat convins, în cele din urma, datorită argumentelor de ordin militar oferite de premierul britanic şi a faptului că acordul era limitat la numai trei luni, pentru o perioada de probă.
Citeşte întreg materialul pe Historia.ro
