Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Un ipotecar în lei „înghite“ lunar trei sferturi dintr-un salariu mediu

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 9 octombrie 2013 ·

Creditele de retail în lei sunt mai ieftine decât cele în forinţi şi respec­­-tiv zloţi, dar ratele lunare fac o „gaură“ mai mare în buzunarele românilor decât în cele ale vecinilor unguri sau polonezi.

Dobânda medie la creditele de consum în lei ajungea la 14,8% pe an la sfârşitul lunii iulie, uşor sub dobânda plătită de un ceh pentru un credit în coroane, dar vizibil sub costul unui împrumut în zloţi sau forinţi. Dobânda efectivă la un credit în coroane era de 15%, în timp ce împrumuturile în zloţi şi cele în forinţi afişau dobânzi de 20,4% şi respectiv 22,6% pe an, potrivit datelor dintr-un studiu al Raiffeisen Research.

„România are una dintre cele mai mici rate de dobândă din regiune la creditele de consum în monedă locală. Marjele peste dobânda interbancară sunt cele mai mici din regiune. Costul total al creditelor imobiliare în lei este mai mare decât cel al împrumuturilor în zloţi sau coroane, dar este mai mic comparativ cu costul creditelor imobiliare în forinţi“, spune Ionuţ Dumitru, economistul-şef al Raiffeisen, autorul studiului.

Un polonez plăteşte o rată lunară de echivalentul a 230 de euro pentru un credit imobiliar de valoare medie (echivalentul a 40.000 de euro), în timp ce un credit în lei cu o valoare similară are o rată de echivalentul a 270 de euro. Doar ungurii plătesc mai mult, respectiv echivalentul a 330 de euro.

Dacă raportăm însă rata lunară la salariul mediu, românii fac cele mai mari eforturi pentru a-şi achita ratele. Astfel, o rată la un imobiliar de valoare medie ajunge la 77% din salariul mediu pe economie, faţă de o pondere de 50% în Polonia sau 27% în Cehia. Cehii au cele mai mici dobânzi la imobiliarele în monedă locală dintre toate ţările din regiune, de 3,5% pe an, cost similar cu cel al împrumuturilor în euro.

Bancherii au început să promoveze mai agresiv creditele în lei pentru achiziţia de

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

RECORD de asistență pe Arena Națională la FCSB - CFR Cluj!

Gazeta Sporturilor acum o ora
din etapa 9 a play-off-ului, partidă la finalul căreia roș-albaștrii vor sărbători titlul, a doborât recordul de asistență pe Arena Națională, cel mai mare stadion al țării! În campionatul României, o singură dată au mai asistat peste 50.000 de oame

Tenis Sorana Cîrstea s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma

Ziua Constanta acum o ora
Jucătoarea română de tenis Sorana Cîrstea s-a calificat, sâmbătă, în optimile de finală ale turneului WTA 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale de 4.791.105 euro, după ce a învins-o pe cehoaica Marketa Vondrousova, a şasea favorită, cu 7-6 (7/1),

UPDATE - Mihai Leu, internat de urgenţă din cauza unor complicaţii după o operaţie. El a fost transferat de la Hunedoara la Bucureşti. Mesajul sportivului

News.ro acum 2 ore
Campionul la box şi raliu Mihai Leu a fost internat de urgenţă, vineri seară, la spitalul din Hunedoara, de unde a fost transferat apoi la Bucureşti. Într-un mesaj postat pe Facebook, Mihai Leu a notat că este pe mâini bune şi că se gândeşte deja la

Emmanuel Macron spune că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că "speră" că Franţa nu va trebui să meargă la război, referindu-se la invazia rusă din Ucraina, într-un videoclip publicat aparent pentru a susţine dificila campanie pentru alegerile europene

„Îi doresc tot binele din lume!”. Donald Trump spulberă speculațiile în ceea ce privește desemnarea lui Nikki Haley pentru funcţia de vicepreşedinte

HotNews acum 40 minute
Fostul preşedinte american Donald Trump, care candidează în alegerile din noiembrie pentru un nou mandat la Casa Albă, a dat sâmbătă asigurări că fosta sa rivală republicană Nikki Haley nu se numără printre persoanele pe care el le ia în considerare

Handbal feminin: Gloria Bistriţa – Storhamar Handball Elite, în finala European League, la Graz

News.ro acum o ora
Echipa de handbal feminin Gloria Bistriţa va întâlni formaţia Storhamar Handball Elite în finala European League, la Turneul F4 de la Graz. În semifinale, Gloria a eliminat Dunărea Brăila, iar Storhamar Handball Elite a trecut de Neptunes Nantes. În

Starea lui Florin Piersic, ameliorată. Actorul s-a ridicat în picioare la marginea patului

Mediafax acum 8 ore
Starea generală a lui Florin Piersic s-a ameliorat, anunţă managerul interimar al Spitalului Foişor, Şerban Dragosloveanu. Actorul este cooperant, s-a ridicat în picioare la marginea patului după mai multe săptămâni.

Aurora boreală, vizibilă din România, la o intensitate care nu a mai fost observată de sute de ani

HotNews acum 10 ore
Aurora boreală a fost vizibilă din România, în noaptea de vineri spre sâmbătă, la o intensitate care nu a mai fost documentată de sute de ani, a precizat dr. Adrian Şonka, astronom în cadrul Observatorului Astronomic „Amiral Vasile Urseanu". Aurora

O autocisternă încărcată cu oţet s-a răsturnat pe autostrada A1, lângă Deva, pe sensul de mers spre Sibiu/ În accident a mai fost implicată o maşină cu platformă care transporta un microbuz

News.ro acum 5 ore
O autocisternă care transporta oţet şi o maşină cu platformă care transporta un microbuz, au fost implicate într-un accident rutier pe autostrada A1, în apropiere de Deva, în judeţul Hunedoara. Şoferul autocisternei a fost dus de urgenţă la spital.

Amendă uriașă pentru un șofer din Dâmbovița și permis suspendat pentru 300 de zile. Ce fapte a făcut pentru o asemenea pedeapsă

Ziare.com acum 7 ore
Un şofer care a fost depistat de aparatul radar circulând cu aproape 140 de kilometri pe oră şi care nu a oprit la semnalul poliţiştilor a fost oprit în urma unei urmăriri în trafic. Întrucât poliţiştii au constatat că şoferul a avut numeroase abate

Vremea

București
acum

17°
sâm.

10°/23°
dum.

10°/17°
lun.

9°/17°
mar.

11°/17°
Iasi
acum

15°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/17°
lun.

6°/15°
mar.

8°/16°
Constanta
acum

14°
sâm.

11°/17°
dum.

13°/16°
lun.

9°/15°
mar.

9°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
sâm.

9°/19°
dum.

7°/14°
lun.

5°/16°
mar.

6°/18°
Timisoara
acum

15°
sâm.

11°/22°
dum.

11°/19°
lun.

7°/20°
mar.

9°/20°