Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Napoli: "Am pierdut nemeritat cu Steaua. Partida cu Brăneşti e de şase puncte!"

Publicat in Adevarul, sâmbătă 5 martie 2011 ·

Antrenorul echipei Universitatea Craiova, Nicolo Napoli, a declarat că jucătorii săi sunt pregătiţi să câştige partida cu Victoria Brăneşti, pe care o consideră "una de şase puncte", menţionând că formaţia sa a pierdut nemeritat în etapa precedentă, cu Steaua.

"Ne aşteaptă un meci greu împotriva unei echipe care aleargă foarte mult, o echipă care face presing tot timpul. Băieţii sunt pregătiţi să câştige acest meci. Am pierdut cu Steaua nemeritat, acum trebuie să câştigăm cu Brăneşti o partidă de şase puncte. Consider că este vital acest joc. În acest moment, campionatul este oarecum dezechilibrat, sunt şase echipe care se luptă pentru campionat şi zece pentru a evita retrogradarea", a declarat Nicolo Napoli.

Tehnicianul italian a menţionat că are probleme de efectiv şi că nu a decis încă primul "11". "Avem probleme de efectiv, ne lipsesc trei jucători (n.r. - Dănănae, Lopez şi Ciucă), însă am soluţii să-i înlocuiesc şi sunt sigur că cei care vor intra vor face un joc bun. Nu m-am decis asupra formaţiei, mai avem două antrenamente şi abia în ziua meciului voi hotărî pe cine voi introduce în teren. Aşteptăm şi la acest meci multă lume la stadion, pentru că trebuie să vină alături de echipă, avem mare nevoie de sprijin. Sunt fericit şi le mulţumesc celor care au venit pe acel frig la meciul cu Steaua", a spus Napoli.

Nicolo Napoli a precizat că are încredere în continuare în Florin Costea, deşi acesta a ratat mult în meciul cu Steaua: "Mai sunt 15 etape de disputat, echipa va creşte de la meci la meci, să nu uităm că în această iarnă au fost mult schimbări în lot, plus problemele pe care le-am avut în ultimele două săptămâni, din cauza zăpezii. Nu sunt supărat pe Costea pentru acele ratări, am încredere în el că va reveni la forma din trecut, să nu uităm că vine după o perioadă mare de accidentare şi are nevoie de timp".

Referitor la contractul pe c

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum o ora
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

VIDEO Strada surpată din Slănic, Prahova: Autorităţile anunţă că au umplut craterul. „Eventualele tasări nu reprezintă motive de panică”

HotNews acum o ora
Autorităţile din judeţul Prahova anunţă că, în urma intervenţiilor realizate în regim de urgenţă, au fost terminate operaţiunile de umplere a craterului format în urma prăbuşirii unei porţiuni din strada 23 August din oraşul Slănic. Eventualele tasă

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 3 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum o ora
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 4 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Intervenție în forță a polițiștilor de la Acţiuni Speciale, în Sectorul 1. Un bărbat a fost împușcat după ce i-a amenințat pe oamenii legii cu un topor

Ziare.com acum 6 ore
Poliţiştii de la Serviciul de Acţiuni Speciale (SAS) au intervenit în forţă într-o locuinţă din Sectorul 1, după ce o femeie a anunţat că a fost ameninţată de fratele său. Bărbatul a fost agresiv şi cu agenţii veniţi să îl calmeze, refuzând dialogul

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 2 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

O americancă a câștigat de două ori premii de 1 milion de dolari la loto în 10 zece săptămâni

HotNews acum 5 ore
O femeie din Statele Unite a câştigat un premiu de 1 milion de dolari la loto de două ori în decurs de 10 săptămâni. Loteria de stat din Massachusetts a dezvăluit că Christine Wilson este norocoasa deţinătoare a biletului care a câştigat premiul cel

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum o ora
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Rusia spune că este pregătită pentru propuneri „serioase” de pace în Ucraina

HotNews acum 3 ore
Rusia este pregătită să ia în considerare propuneri „serioase” de soluționare a conflictului din Ucraina, pe baza „realităților” existente și a preocupărilor de securitate ale Moscovei, a declarat vineri purtătoarea de cuvânt a Ministerului rus de E

Vremea

București
acum

15°
vin.

12°/18°
sâm.

13°/21°
dum.

11°/20°
lun.

12°/25°
Iasi
acum

21°
vin.

13°/25°
sâm.

10°/20°
dum.

9°/22°
lun.

10°/26°
Constanta
acum

13°
vin.

12°/16°
sâm.

13°/15°
dum.

11°/15°
lun.

10°/17°
Cluj-Napoca
acum

18°
vin.

12°/22°
sâm.

12°/21°
dum.

11°/20°
lun.

11°/22°
Timisoara
acum

17°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/22°
dum.

12°/23°
lun.

13°/24°