In opinia mea solutiile mult mediatizatului summit UE din 9 decembrie au avut calitatea de a linisti spiritele pe termen scurt. Pe termen mediu insa, viziunea liderilor europeni va trebui sa se modifice structural. Altfel, solutiile temporare (si ele concretizate parca mult prea greoi) nu vor mai fi cu siguranta de ajuns pentru a tine la un loc tari atat de diferite sub multiple aspecte, indiferent de cat de mult isi doresc ele sa aiba un destin comun.
De ce spun asta. Pe termen scurt, problema lichiditatii pare sa fie rezolvata. In fond, asta era urgenta, nu? Intr-o forma sau alta, tarile indatorate excesiv vor reusi sa se imprumute in continuare pentru a merge mai departe. Si la dobanzi rezonabile. Aceasta este practic principala decizie reala a summitului, palpabila, care va face ca viata sa poata merge mai departe in zona euro. Faptul ca decidentii isi propun sa imbunatateasca sanatatea finantelor publice prin impunerea unei reguli cu caracter de lege, este un lucru notabil, dar nu de natura sa linisteasca pietele definitiv si irevocabil. Europa si-a mai asumat reguli pe care nu le-a respectat. Altfel, din punct de vedere tehnic, asa cum am mai scris si cu alte ocazii, o regula pe deficitul structural este solutie optimala.
Cand apele se vor mai linisti insa, liderii europeni vor trebui sa lase orgoliile la o parte si sa inteleaga ca atat timp cat zona euro va fi privita ca o suma de state (cu interese uneori individuale) si nu ca un singur stat (cu scop unic), sansele reale ca ea sa reziste in timp sunt foarte mici. Atunci cand pietele vor imprumuta zona euro ca intreg, fara a diferentia dobanda acordata Germaniei de dobanda acordata Greciei, de exemplu, atunci putem spune ca zona euro are viitor pe termen lung. Cu alte cuvinte, prima de risc (inevitabila, de altfel, pe o piata libera) ar trebui transferata de la piete (care taxeaza orice, actione