Venită lângă Dunăre din postura de victimă sigură (cel puţin aşa se vorbea în tabăra gazdelor, unde însuşi Ilie Stan pronosticase un „cinci sau şase la zero), trupa lui Furnică şi-a vândut scump pielea. Fără doi titulari, Maghici şi Pandele, absenţi din cauza unor accidentări, dar cu Secu şi Dani doi straşnici apărători, decanii de vârstă dând o mare încredere echipei, săcelenii n-au vrut să moară. Se putea întâmpla în min.85, atunci când Marius Avram, beizadeaua lui Vasile Avram, a dictat total aiurea un penalty la inexistentul contact dintre Dani şi Iordache. Noroc cu căpitanul gazdelor, Cătălin Gheorghe, care a făcut dreptate şi a şutat pe lângă poartă. Acelaşi personaj care a fost pus să împartă dreptatea nu a văzut sau s-a făcut că nu vede repetatele faulturi făcute de Falemi, jucător ce ar fi trebuit eliminat de vreo trei ori în această partidă. Dar Avram, mai înalt cu un deget jumătate decât Elton, era probabil cu gândurile aiurea ori prea timorat de ţipetele golăneşti ale primarului de Giurgiu, Lucian Iliescu, cel care a rezolvat toate problemele urbei sale şi s-a gândit că fotbalul ar fi ultimul lucru ce a rămas de pus la punct. Revenind la faza penaltyului ratat, să amintim că ea a fost cea mai mare şi singura ocazie de gol a giurgiuvenilor din acest meci. Apărarea săceleană a fost mult peste ce a arătat în prima etapă cu Forexul, a fost mai grupată şi a închis orice culoar către poarta lui Pândar. Dacă şi atacul era ceva mai curajos la ocaziile avute de Dumitru sau Marianciuc, săcelenii puteau veni cu toate punctele puse în joc. Nici acesta nu-i rău, dar, deocamdată, îl considerăm mai mult de moral, decât cu valoare în clasament. Pe săceleni îi aşteaptă în continuare un program infernal, îi vizitează Inter Gaz, echipă ce tocmai a pierdut acasă cu Progresul, şi o dublă în deplasare, în Cotroceni şi la FC Braşov.
Tribalul Falemi l-a
„spit