Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Râmnicu Vâlcea: Alex Enea construieşte nave de război şi remorchere

Publicat in Adevarul, luni 26 octombrie 2009 ·

Viaţa lui crede că va fi legată de maşini, iar până când va ajunge să-şi deschidă o afacere, construieşte machete de navomodele, petrecând ore în şir în atelierul de lucru.

De trei ani frecventează cursurile de la Clubul de Aero şi Navomodelism de la Palatul Copiilor din Râmnicu Vâlcea. I-a plăcut de mic să buchisească, iar primele lucruri în care şi-a „băgat nasul” au fost maşinuţele de jucărie. „Nici nu mersesem la şcoală când, din cinci maşinuţe pe care le aveam pe acasă, le-am demontat şi am făcut una singură. Am lipit componente de la una, la alta şi tot aşa, iar farurile le-am confecţionat dintr-o pereche de ochelari de soare pe care i-am găsit prin casă”, povesteşte cu umor adolescentul. Copil fiind, ani de-a rândul a confecţionat faruri la maşini, cu beculeţe pe care le alimenta de la baterii, dar asta până când maşina nu era distrusă. „La mine nu rezistau maşinuţele, una singură a «trăit» şase ani”, îşi aduce aminte Alex.

Construieşte nave de război

Atât de mult i-au plăcut navo şi aeromodelismul că, odată înscris la Palatul Copiilor stătea chiar şi atunci când profesorul său, Gheorghe Târcă, avea program cu alte categorii de copii, fie începători, fie avansaţi, fie profesionişti. Prima machetă construită de el a fost a unei bărcuţe, apoi a construit un velier cu pânze: „Am făcut pânzele dintr-un batic pe care-l purtam pe cap şi de care făcusem rost la Zilele Râmnicului, iar cea mai valoroasă realizare a fost cea a unui iaht cu motor. Acum lucrez la două nave cu motor, un remorcher şi cealaltă de război, care fiecare are în jur de 70-80 de centimetri” , povesteşte Alex.

Să te regăseşti în ceea ce faci

Cel mai greu de construit sunt componentele machetei, care trebuie să fie cât mai aproape de original şi să respecta scara la care este contruită. Alex este singurul elev de la Liceul Nicolae Pleşoia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Meciul dintre Farul și Sepsi, întrerupt din cauza scandărilor xenofobe

HotNews acum 8 ore
​Arbitrul Adrian Cojocaru a întrerupt temporar partida dintre Farul Constanța și Sepsi Sfântu Gheorghe din cauza scandărilor xenofobe ale galeriei gazdelor. Meciul a fost reluat după două minute. Suporterii echipei Farul ConstanțaFoto: Razvan Pasari

VIDEO Incendiu uriaș la o fabrică de armament din Berlin. Uzina Diehl produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T, furnizat şi Ucrainei / Alertă de nor toxic periculos

HotNews acum 13 ore
O fabrică germană aparţinând companiei Diehl Metal, care produce sistemul de apărare antiaeriană IRIS-T SLM pe care Berlinul îl furnizează armatei ucrainene, a fost cuprinsă vineri de un incendiu impresionant, relatează presa germană citată de Le Fi

Un tânăr de 21 de ani a murit şi patru persoane au fost rănite, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara / Şoferul vinovat, alcoolemie de 0,54 mg/l alcool pur în aerul expirat - FOTO

News.ro acum 10 ore
Un tânăr de 21 de ani a murit, vineri, şi patru persoane au fost rănite, între care un adolescent de 16 ani, într-un accident rutier produs în judeţul Hunedoara. La şoferul vinovat aparatul alcooltest a indicat o valoare de 0,54 mg/l alcool pur în a

Simona Halep despre momentul în care a aflat că a fost depistată pozitiv: A fost ca şi cum m-ar fi lovit un camion

News.ro acum 11 ore
Simona Halep povesteşte, într-un interviu pentru Tennis Channel, despre momentul în care a fost depistată pozitiv şi starea ei de spirit din timpul suspendării. Ea a comparat şocul anunţului depistării cu o substanţă interzisă cu impactul cu un cami

Locul din România unde se află CEA MAI FRUMOASĂ stradă din Europa / Puțini știu despre ea

Gandul acum 12 ore
Cea mai frumoasă stradă din Europa este România. Aceasta are un aspect feeric în această perioadă, datorită cireșilor japonezi. Vestul țării se poate „mândri” cu faptul că are cea mai frumoasă stradă din Europa. Strada, situată lângă Parcul Rozelor

Poșta Română confirmă livrarea pensiilor înainte de Paște. Precizări despre ”cazurile excepţionale”

Ziare.com acum 13 ore
Compania Naţională ”Poşta Română” (CNPR) informează că a început livrarea pensiilor din data de 27 aprilie, cu cinci zile înainte de calendarul lunar pentru distribuirea acestora, şi estimează că până la sfârşitul zilei de vineri se va apropia de pr

Prefectura Prahova: Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August au fost finalizate

Mediafax acum 12 ore
Operaţiunile de umplere de pe strada 23 August din Slănic au fost finalizate, a anunţat vineri după-amiaza prefectul judeţului Prahova, Emil Drăgănescu. Acesta susţine că, în perioada următoare, eventuale tasări ale acestei lucrări sunt normale.

Ionuţ Stroe, întrebat dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale: Este un subiect pe care îl vom aborda după data de 9 iunie

News.ro acum 8 ore
Purtătorul de cuvânt al PNL, Ionuţ Stroe, a afirmat, vineris eară, că, după alegerile din 9 iunie, se va discuta la nivelul coaliţiei de guvernare dacă va fi modificată data alegerilor prezidenţiale. Până atunci, însă ”evoluăm în ecuaţia alegerilor

UEFA a decis ca loturile participantelor la Euro 2024 să fie de câte 26 de jucători

News.ro acum 12 ore
Comitetul Executiv al UEFA a decis să extindă listele pentru turneul final al Campionatului European de la 23 la 26 de jucători, informează L’Equipe. Contactaţi în ultimele ore prin e-mail, membrii Comitetului Executiv al UEFA au decis vineri să măr

Bacău: Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, ajutaţi de jandarmi după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova

News.ro acum 11 ore
Mai mulţi turişti, între care un cetăţean britanic, au fost ajutaţi, vineri, de jandarmii din Bacău, după ce au observat patru urşi, pe traseul 300 de scări din staţiunea Slănic Moldova, şi s-au temut să înainteze.

Vremea

București
acum

11°
sâm.

11°/21°
dum.

11°/22°
lun.

13°/25°
mar.

14°/26°
Iasi
acum

13°
sâm.

12°/20°
dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/15°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
sâm.

12°/22°
dum.

10°/20°
lun.

11°/22°
mar.

12°/23°
Timisoara
acum

10°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/25°