Mesajul a fost trimis. Multumesc!

AGA de la IAR Ghimbav are pe ordinea de zi anularea deciziei de cedare a activelor către Eurocopter

Publicat in Buna ziua Brasov, marți 20 martie 2012 ·

Acţionarii sunt convocaţi pe 24 de ianuarie pentru a anula o hotărâre din 2010

Acţionarii companiei IAR Ghimbav vor analiza în şedinţa din 24 aprilie revocarea unei hotărâri din 2010 prin care se ceda o parte importantă din activele sale către compania Eurocopter România, în urma constatării imposibilităţii punerii în aplicare a acesteia. De altfel, acea decizie a acţionarilor a fost atacată de micii acţionari, SIF Transilvania şi un fond de investiţii - MEI Roemenie en Bulgarije, în instanţă. „Ţinând cont de faptul că, indiferent de sentinţa definitivă şi irevocabilă ce va fi dată de justiţie în cadrul procesului ce are ca obiect contestarea de către o parte din micii acţionari ai IAR SA a Hotărârii AGEA nr. 05/2010, aceasta nu poate fi pusă în aplicare ca urmare a modificării valorii aportului IAR SA la majorarea capitalului social al SC Eurocopter România SA”, se arată în convocatorul emis de societate.

De altfel, SIF Transilvania a încercat să schimbe pachetul de acţiuni pe care îl deţinea în cadrul constructorului braşovean de elicoptere cu titluri ale Transgaz sau Transelectrica, companii controlate de stat, dar Ministerul Economiei s-a opus acestui schimb de acţiuni.

Acţionarii companiei IAR Ghimbav au aprobat în luna iunie 2010 cedarea celor mai importante active către Eurocopter România, evaluate la 3.259.000 euro, ca aport de capital. Potrivit deciziei acestora, aprobată cu 79% din voturi, se aproba „participarea IAR SA la majorarea capitalului social al Eurocopter România SA cu un aport în natură constând în terenuri, clădiri, mijloace fixe, pregătire de fabricaţie, documentaţia tehnică aferentă activităţilor de MRO pentru elicopterele IAR 316 B Alouette III şi IAR 330 Puma”. De notat este şi că Eurocopter a vrut iniţial să cumpere societatea din Ghimbav, dar oferise doar o sumă de un milion de euro, motiv pentru ca

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Elveția a câștigat finala Eurovision 2024. Cine este Nemo, artistul care a obținut marele premiu al concursului

HotNews acum o ora
Elveția a câștigat finala Eurovision 2024, care s-a desfășurat sâmbătă seara la Malmo Arena, Suedia pe un fundal tensionat de protestele pro-palestiniene și față de participarea Israelului la concurs. Marele premiu al celei de-a 68-a ediție a fost l

Incendiu puternic la hala unui producător de tâmplărie PVC

Mediafax acum 27 minute
Pompierii intervin la incendiul produs, duminică, la o hală a unui operaror economic cu profil de producţie tâmplărie din PVC, pe raza oraşului Salcea, din judeţul Suceava. Autorităţile au emis avertisment Ro-Alert pentru alertarea populaţiei.

Se strică vremea: Cod galben de ploi şi vijelii, în 14 judeţe, duminică; vreme rece în Bucureşti,până luni dimineaţa

HotNews acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, duminică, o atenţionare Cod galben de instabilitate atmosferică temporar accentuată şi ploi însemnate cantitativ, valabilă pe parcursul acestei zile, în zone de 14 judeţe. Ploaie torențialăFoto:

Polonia îşi va construi fortificaţii de-a lungul întregii frontiere de est, anunţă premierul Tusk

HotNews acum o ora
Premierul polonez Donald Tusk a declarat sâmbătă că Polonia începe să lucreze la consolidarea întregii sale frontiere estice, în timp ce ţara se confruntă cu ceea ce el a numit un "război hibrid" în creştere, referindu-se la migraţia ilegală din Bel

Prognoză specială în Capitală: Vremea se răceşte, iar cerul va avea înnorări şi vor fi averse

Mediafax acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, duminică dimineaţă, o prognoză specială pentru Capitală, valabilă până luni dimineaţă. Vremea se va răci. Cerul va avea înnorări şi vor fi perioade cu averse şi posibil descărcări electrice.

12 mai 2024, Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România

Ziua Constanta acum 2 ore
La 12 mai 2024 este sărbătorită Ziua Naţională a Portului Tradiţional din România. Marcarea acestei zile a fost instituită prin Legea 102/2015. „Tradiţia reprezintă un element primordial în identificarea existenţei şi evoluţiei istorice şi socio-cul

Prezenţa unui urs, semnalată în Piteşti

News.ro acum 3 ore
Prezenţa unui urs a fost semnalată duminică noaptea, în Piteşti, fiind emis mesaj RO-Alert. Animalul a fost căutat de poliîişti, jandarmi şi de echipaje ISU, inclusiv cu camere de termoviziune, dar nu a fost găsit încă. Mesajul RO-Alert a fost tran

Joe Biden spune că un armistițiu în Gaza ar avea loc „mâine” dacă Hamas eliberează ostaticii

HotNews acum 3 ore
​Dacă Hamas vrea să pună capăt războiului din Gaza poate să o facă „mâine” dacă va elibera restul de ostaticii răpiți pe 7 octombrie pe care continuă să îi țină captivi, a declarat președintele american Joe Biden, citat de CNN. Joe BidenFoto: Manuel

UPDATE - FCSB a primit trofeul de campioană a României, pe Arena Naţională, în faţa a zeci de mii de spectatori. Sărbătoarea a continuat la Ateneul Român - VIDEO

News.ro acum 11 ore
Componenţii echipei FCSB au primit medaliile şi trofeul de campioni ai României, sâmbătă seară, pe Arena Naţională, în faţa a aproape 55.000 de spectatori. UPDATE Campionii au fost întâmpinaţi în faţa Ateneului Român cu un spectacol pirotehnic şi cu

Mii de israelieni au manifestat pentru a cere eliberarea ostaticilor deţinuţi de Hamas

News.ro acum 6 ore
Mii de israelieni au manifestat, sâmbătă, pentru a cere guvernului premierului Benjamin Netanyahu să facă mai mult pentru a asigura eliberarea ostaticilor deţinuţi în Fâşia Gaza de către gruparea islamistă Hamas, relatează Reuters. Membri ai familii

Vremea

București
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

9°/16°
mar.

11°/17°
mie.

9°/18°
Iasi
acum

15°
dum.

9°/16°
lun.

6°/15°
mar.

7°/15°
mie.

7°/17°
Constanta
acum

13°
dum.

13°/14°
lun.

10°/14°
mar.

8°/14°
mie.

10°/15°
Cluj-Napoca
acum

14°
dum.

8°/14°
lun.

6°/16°
mar.

6°/17°
mie.

6°/17°
Timisoara
acum

19°
dum.

12°/19°
lun.

7°/20°
mar.

10°/20°
mie.

10°/20°