Oltenia nu a fost şi nu este o regiune alintată. Nici economic, geologic, politic şi social, nici arheologic, geostrategic sau financiar. Prin urmare, nici turistic, element vital în zilele noastre. În ciuda faimei Craiovei, „blazonul“ ţinutului în mentalul comun se compune din sărăcie şi ingeniozitate, mămăligă şi isteţime, iuţeală de mînă, oralitate pieţar-mercantilă, improvizaţie aiuritoare şi orgoliu cît cuprinde. „Oltean’oţ şi a mîndru.“ Asta, în ciuda faliei nord-sud, partea dinspre Sibiu, a ciobănimii Vaideenilor şi olăritului hurezean, fiind mult diferită, ca ştaif imperial, de sudul năprasnic, logoreic şi duplicitar, de tip Slatina, Băileşti & Co.

Sigur, de la o vreme parcă s-au mai dezmorţit lucrurile, şi lumea vorbeşte tot mai mult şi mai firesc despre Hurezi, Tismana, Arnota, Bistriţa, Polovragi, Dintr-un Lemn, despre Cozia şi Govora, despre culele Grecenilor şi Casa Duca din Măldăreşti, ori despre Drăgăşanii viilor Isărescu, însă – ca brand şi faimă turistică vorbind – între acestea şi Voroneţ, Moldoviţa, Suceviţa, Văratec, Putna, Dragomirna, Agapia, Humor, Sihăstria ori bisericile de lemn din Maramureş – este o lume. Este o istorie, este o geografie, plus o bibliotecă diferenţă, ca să spun aşa. Una care, probabil, se va astupa în decenii, şi asta numai dacă, desigur, zeii turismului românesc se vor îndura să transforme neşansele în noroc, netrebnicia în hărnicie şi nimicnicia în profit. (Altminteri, nici Dealul Negru, cu giganticii mititei de la Deduleşti, nu ar fi de neglijat în peisaj...)

DE ACELASI AUTOR Dezminţire Pe Mitică l-a ucis miticismul Şir de plecări Caragiale expresionist, cuminte şi coregrafic Aşa stînd lucrurile, ca mahalagiu bucureştean (dar cu bunici din Mărginimea Sibiului, mă rog frumos) însurat de 34 de ani cu o fată din Stroieştii Vîlcii, nu pot decît să exult în faţa celor două albume superbe realizate, în 2006 şi