Doar câteva secunde au frânt în 1977 la Bâlea Lac 23 de destine, în cea mai mare tragedie montană din istoria României.

19 dintre cei prinşi de avalanşă erau elevi de liceu, aflaţi la Bâlea în ultima zi a unei tabere de schi. Alături de ei, au murit trei profesori şi un inginer din Braşov.

„A nins înainte de accident trei zile în continuu, şi practic cabana era o cocoaşă de zăpadă acoperită. Ca să poată să deschidă uşa de la intrare de pe terasă în cabană a trebuit să iasă prin partea nordică, pe un geam de la o baie, să vină prin zăpadă cu lopeţi să deszăpezească uşa, aşa era de mare zăpada”, avea să povestească pentru Adevărul în anul 2011, la aproape 35 de ani de la tragedie, Liviu Miu, care în aprilie 1977 era adjunctul şefului Salvamontului pe judeţul Sibiu, şi care a coordonat operaţiunea de recuperare a cadavrelor din avalanşă.

Cei 19 copii, elevi ai liceului german din Sibiu, împreună cu profesorul coordonator, două profesoare şi un inginer din Braşov, venit în excursie, au ieşit afară pentru ultima zi de tabără şi de schi. Au ajuns la baza pârtiei şi au început să urce, cu intenţia de a o bătători. Au urcat foarte puţin, zăpada era instabilă, şi s-a declanşat infernul. Avalanşa a fost atât de puternică, încât unda de şoc a trecut peste lac şi a spart geamurile cabanei Paltinul, aflată la aproximativ o jumătate de kilometru distanţă, şi a rupt gheaţa de pe marginea lacului Bâlea.

Apa s-a infiltat în zăpadă, iar corpurile neînsufleţile au fost recuperate practic din apă, după ce era îndepărtată zăpada. „Toate victimele erau în copcă de apă, că greutatea avalanşei a spart gheaţa lacului, toţi cam din apă au fost scoşi”, a povestit Vasile Nechit, la momentul respectiv tehnician criminalist în cadrul Miliţiei judeţului Sibiu.

Salvamontişti şi două companii de soldaţi au scos cadavrele din apa îngheţată