Mesajul a fost trimis. Multumesc!

TVA la încasare, în vigoare peste trei săptămâni

Publicat in Monitorul de Cluj, miercuri 12 decembrie 2012 ·

Cum s-a transformat dintr-o măsură utilă mediului de afaceri într-o povară?

In varianta propusă de mediul de afaceri, sistemul de plată a TVA la încasarea facturilor ar fi fost un mijloc de creştere a lichidităţilor din piaţă, însă, din cauza „micilor” modificări aduse de Guvern s-a transformat într-un mijloc de creştere a costurilor şi de birocratizare.

„Propunerea trebuia lăsată exact aşa cum a venit de la mediul de afaceri. În formula în care e acum nu face decât să crească costurile de contabilitate deoarece nu va mai fi un singur tip de client şi un singur tip de furnizor, ci două tipuri (unul care aplică sistemul TVA la încasare şi altul care nu-l aplică – n.r.), deci de două ori mai multe evidenţe”, explică Adrian Coroian, preşedintele Ligii Întreprinzătorului Român (LIR).

Asociaţia pentru Reformarea Sistemului de Impozite şi Taxe (ARSIT), membră a Taxpayers Association of Europe (Asociaţia Contribuabililor din Europa), din care fac parte şi oameni de afaceri clujeni, cere, de altfel, abrogarea sistemului de TVA la încasare.

„Plata TVA-ului la încasare nu este un «cadou» al statului către contribuabili. Ceea ce plătesc unii contribuabili mai târziu primesc alţi contribuabili, corespunzător, mai târziu. Această masură induce însă o mare birocraţie, implicit costuri suplimentare, în activitatea tuturor contribuabililor şi o periculoasă distorsiune competitivă între companii”, a declarat Octavian Radu, membru fondator şi presedinte ARSIT, citat de Hotnews.

Organizaţia a transmis deja Ministerului Finanţelor Publice o scrisoare prin care atenţionează asupra faptului ca acest sistem, nu este unul real de TVA la încasare întrucât dacă factura nu s-a încasat în 90 de zile, TVA tot trebuie colectat şi apoi virat la stat, practic, având loc doar o amânare a momentului colectării TVA la

Articolul in Monitorul de Cluj >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Cod roşu de vijelie, în judeţul Harghita

News.ro acum 2 ore
Mai multe localităţi din judeţul Harghita se află, luni seară, sub avertizare nowcasting Cod roşu de vijelie, cu rafale de peste 90 km/h, ploi torenţiale şi grindină. Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o avertizare nowcasting Cod r

Cei trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri Adrian Kreiner au fost trimişi în judecată / Al treilea inculpat încă nu a fost găsit

HotNews acum 3 ore
​Ce trei bărbaţi acuzaţi de uciderea omului de afaceri din Sibiu Adrian Kreiner, în noiembrie anul trecut, au fost trimişi în judecată pentru omor calificat, tâlhărie calificată, furt calificat şi conducere a unui vehicul cu număr fals de înmatricul

Timișoara va avea stadion! CNI a lansat în licitație execuția arenei „Dan Păltinișanu” (P)

Press Alert acum 56 minute
Timișoara va avea stadion! Compania Națională de Investiții a lansat astăzi în licitație proiectarea și execuția noii arene Dan Păltinișanu, iar ceea ce s-a întâmplat azi este o mare lovitură pentru toți cei care au încercat să dezinformeze opinia p

Se impozitează sau nu darul de nuntă? ANAF ne răspunde

Ziua Constanta acum 3 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) informează luni că fondurile obținute ca dar de nuntă/ botez nu sunt venituri impozabile, nefiind supuse obligației declarării. Iată ce precizări face ANAF: Având în vedere informațiile apărute în mas

UPDATE - Un bărbat cu cetăţenie siriană a dat foc unei uşi la Ambasada Israelului din Bucureşti, ameninţând că se autoincendiază / Precizările ambasadei

News.ro acum 4 ore
Un bărbat, cetăţean străin, a încercat să-şi dea foc la Ambasada Israelului din Bucureşti. El a dat foc uşii de acces, ameninţând că se va autoincendia, însă a fost imobilizat de către Brigada Antitero a Serviciului Român de Informaţii.

(P) Victoria PNL înseamnă victoria dreptei în alegerile din 9 iunie

News.ro acum o ora
Partidul Naţional Liberal este singura opţiune adevărată de centru-dreapta în alegerile de duminică. Există o singură cale pentru ca dreapta să câştige pe 9 iunie – votul pentru PNL. Naţional-liberalii sunt singurii care au dovedit că pot apăra cota

Proiectul de lege prin care fugarii sunt obligați să-și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României

Ziua Constanta acum 5 ore
Proiectul de lege inițiat de Ministerul Justiției prin care fugarii sunt obligați să – și plătească cheltuielile de aducere în țară a fost promulgat de Președintele României Președintele României, Klaus Iohannis, a promulgat astăzi Legea pentru comp

Florin Piersic a fost externat de la Spitalul „Foișor” din București

Press Alert acum 7 ore
Actorul Florin Piersic a fost externat luni de la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie și TBC Osteoarticular „Foișor”. Starea lui este favorabilă, potrivit medicilor, dar va trebui să se interneze într-o clinică de recuperare. „În dimineața zi

Incendiu puternic la un depozit de anvelope din Medgidia

Wall-Street.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, luni după-amiază, la un depozit de anvelope din Medgidia, autorităţile transmiţând un mesaj RO-ALERT din cauza degajărilor foarte mari de fum. Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), depozitul este

Deputații au adoptat proiectul legislativ prin care asigurații vor beneficia de servicii medicale pentru terapia durerii

HotNews acum o ora
Deputații reuniți luni în Plenul Camerei au adoptat un proiect de lege potrivit căruia asiguraţii au dreptul şi la servicii medicale pentru terapia durerii, actul normativ urmând să meargă la promulgare, informează Agerpres. Pacienți așteptând pe ho

Vremea

București
acum

29°
lun.

20°/32°
mar.

18°/31°
mie.

19°/30°
joi

19°/30°
Iasi
acum

28°
lun.

16°/29°
mar.

17°/30°
mie.

16°/26°
joi

17°/27°
Constanta
acum

27°
lun.

21°/27°
mar.

20°/24°
mie.

19°/28°
joi

20°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
lun.

13°/24°
mar.

14°/24°
mie.

13°/23°
joi

14°/25°
Timisoara
acum

21°
lun.

16°/23°
mar.

14°/24°
mie.

14°/26°
joi

16°/29°