Crin Antonescu s-a instalat, în urma verdictelor succesive ale Curţii Constituţionale, legal şi decent, fără tam-tam demonstrativ, la Cotroceni. Deocamdată, doar temporar, cu titlu de interimat, pentru minim trei săptămâni, până la referendum. Dacă-l ajută Dumnezeu, şansa şi va coerenţa acţiunilor, s-ar putea titulariza pe funcţie. Fiindcă are-n spate un conglomerat politic solid (aflat şi la guvernare), iar minciunile imagistice gen MRU n-au lipici la electorat.

Omul ăsta, aşa lejer şi superficial cum pare el la prima vedere, a reuşit o performanţă politică de care puţini l-au crezut în stare. Degajatul lider liberal de odinioară, ce părea sortit pe veşnicie opoziţiei (inclusiv în interioril propriului său partid), a câştigat preşedinţia PNL, a obţinut cel mai bun scor postrevoluţionar în alegeri şi, după o secetă cumplită, şi-a readus formaţiunea politică la guvernare. Imediat după asta, împreună cu Victor Ponta, alături de care a fost ironizat de toată propaganda portocalie, la locale, a scos aproape de tot culoarea portocalie din ţară. Acum, la capătul unui blietzkrig care n-a dat rateuri, dar care a generat răni serioase în exteriorul României, l-a scos şi pe preşedintele-jucător din Palat. Dar războiul fulger al USL impotriva fostei puteri, purtat deocamdată cu o suficient de largă susţinere populară, nu se va sfârşi cu adevărat decât dacă referendumul pentru demiterea lui Traian Basescu va fi încununat de succes.

Până atunci, e o luptă pe viaţă şi pe moarte. Unii-şi joacă libertatea, alţii legitimitatea. Mai ales după de Antonescu a ridicat miza la cota paroxismului, angajându-se în plenul Parlamentului să iasă din politică dacă Băsescu va triumfa la referendum, radicalizarea e totală. Cale de mijloc nu mai există. E ca la gladiatrori, care pe care. Cine pierde se curăţă, cine câştigă ia tot. Se joacă mediatic, se joacă instituţional, se joacă î