Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a declarat, luni, că ministerul a dat un aviz negativ la proiectul legii amnistierii şi că e nevoie de dezbatere pe un asemenea act normativ, transmite Agerpres. Totuşi, el a precizat că, în opinia sa, ca administrator de sistem, aceasta ar fi o soluţie pentru a degreva penitenciarele.
"Pe această iniţiativă parlamentară ministerul a adat un aviz negativ. Sigur, din punctul meu de vedere, ca administrator de sistem, este o soluţie pentru a degreva Administraţia penitenciarelor, care este supraîncărcată, există condamnări la CEDO pentru condiţiile de detenţie. Dar acest lucru trebuie făcut din nou cu foarte mare atenţie, trebuie văzut exact pentru ce tip de infracţiuni o asemenea măsură poate fi aplicată pentru a avea o acceptare socială a unei asemenea decizii", a explicat Cazanciuc răspunzând unei întrebări pe această temă.
El a arătat că un act normativ de o asemenea amploare trebuie dezbătut.
De asemenea, Cazanciuc, a mai spus, după ce s-a întâlnit cu membri ai Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor, liberalii fiind absenţi de la această întâlnire, că întâlnirea a a fost o continuare a dialogului început vineri pe tema Codului penal.
"A fost o continuare a dialogului început vineri cu membrii Comisiei juridice, am primit o invitaţie de a veni astăzi aici pentru a continua dialogul. A fost un dialog destul de consistent începând de la texte de lege, în mod concret, până la principii ale vechiului sau noului Cod penal", a precizat Cazanciuc.
El a arătat că le-a explicat şi vineri membrilor Comisiei juridice "raţiunile" unor texte din Codul penal, iar luni la Comisia juridică a intrat împreună cu deputaţii din comisie "în detalii".
"E clar că e nevoie de un dialog mai apropiat în perioada următoare. Acum avem o anumită realitate şi anume Curtea Constituţională are o sesizare pe aceste dispoziţ