Inceput de octombrie. A sosit in Romania o delegatie a Fondului Monetar International. Desigur, pentru o analiza de rutina intr-o tara membra. Negocierile de altadata, cu delegatiile FMI, sunt acum trecut. Sunt istorie. S-au dus vremurile negocierilor dramatice din anii â90 si din anii 2000-2005.
Pentru Romania, aceste negocieri erau atat de importante incat, atunci cand esuau, tara noastra era nevoita sa-si amane pentru anii viitori mai multe proiecte vitale, intre care finantarea reformei intreprinderilor din credite de la institutiile internationale si din fonduri autonome, provenite din investitii straine. Pentru ca resursele interne nu ne ajungeau niciodata.
Ce vroia partea romana e limpede: acorduri care sa aduca Romaniei atat imprumuturi de la FMI si, apoi, de la Banca Mondiala, cat si - cu deosebire! - deschiderea usilor pe pietele financiare internationale. Plus un important aflux de investitori.
Ce vroia in schimb FMI? Aceasta intrebare era insotita adeseori de prejudecati, de temeri, de emotii. Autoritatile statului erau acuzate, pe plan intern, ca se lasa coplesite de pretentiile Fondului Monetar International. Persista credinta ca negociatorilor de la FMI li se canta prea mult in struna, desi ei vor sa faca din Romania o simpla piata de desfacere pentru Uniunea Europeana si pentru alte zone economice dezvoltate.
Suspiciunea privind transformarea Romaniei in piata de desfacere nu a avut niciodata o baza reala. De altfel, pe o piata de desfacere e nevoie de bani, care nu pot fi obtinuti decat prin amplificarea productiei. Altceva vroia Fondul Monetar International: pregatirea economiei romanesti pentru o integrare optima in economia globala.
De altfel, si acum, cand nu mai incheiem acorduri speciale, miza FMI este participarea tuturor economiilor, inclusiv cele din tarile cu venituri mici, la economia globala. In prezent, Fo
