Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Şeitan: Scrisoarea nu se modifică, salariile vor scădea cu 25%, iar pensiile cu 15%

Publicat in Adevarul, joi 20 mai 2010 ·

Ministrul Muncii, Mihai Şeitan, a anunţat că scrisoarea de intenţie pe care Guvernul urmează să o trimită FMI nu se va modifica, astfel că salariile tuturor bugetarilor vor scădea cu 25%, iar pensiile cu 15%.

Afirmaţiile au fost făcute de ministrul Muncii astăzi îniante de discuţiile care au loc la Ministerul de Finanţe între Sebastian Vlădescu, premierul Emil Boc şi reprezentanţii sindicatelor.

Ministrul Sebastian Vlădescu a afirmat, înainte de întâlnirea cu sindicaliştii, că modificarea scrisorii "ar fi o eroare".

Reprezentanţii confederaţiilor sindicale se întâlnesc astăzi, la ora 14.00, cu ministrul Finanţelor, Sebastian Vlădescu, pentru o nouă rundă de discuţii privind măsurile de austeritate incluse în scrisoarea de intenţie pe care Executivul urmează să o trimită FMI.

În funcţie de rezultatul discuţiilor de astăzi, sindicaliştii se vor reuni pentru a stabili calendarul protestelor.

Reprezentanţii sindicatelor cer renunţarea la micşorarea pensiilor cu 15% şi susţin îngheţarea acestora. Totodată, mai solicită reducerea diferenţiată a salariilor în locul reducerii cu 25% a salariilor tuturor bugetarilor. Sindicaliştii ameninţă că vor declanşa greva generală pe o perioadă nedeterminată dacă nu sunt luaţi în seamă.

În şedinţa de Guvern de ieri, premierul Emil Boc a anunţat că Executivul intenţionează să îşi asume răspunderea în faţa Parlamentului pentru măsurile de reducere a cheltuielilor bugetare.

El a precizat că Guvernul va elabora un proiect de lege privind reducerea deficitului bugetar şi relansarea economiei, care va fi discutat mai întâi în Coaliţie şi ulterior aprobat de Executiv, în vederea asumării răspunderii pe baza unui calendar al procedurilor "aplicabil din iunie".

La rândul lor, reprezentanţii PSD şi PNL au anunţat că vor depune moţiune de cenzură în cazul asumării răspunder

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia, după ce un copac a căzut peste două mașini aflate în mers

HotNews acum o ora
Traficul rutier este blocat, sâmbătă seară, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Persoanele aflate în maşini nu au fost rănite, potrivit Centrului Infotrafic. Trafic îngre

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 2 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 25 minute
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum o ora
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 2 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 6 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 4 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Nicușor Dan, despre un cutremur puternic în București: „O să fie rău/ Nu am încredere în blocurile noi”

HotNews acum 5 ore
Primarul Capitalei, Nicușor Dan, a declarat, în cadrul emsiunii Insider Politic de la Prima TV, „o să fie rău” în București în cazul unui cutremur puternic. Pesimismul primarului este legat nu doar de clădirile vechi ce nu au fost consolidate încă,

Bărbat pus sub acuzare pentru o crimă comisă în 1966, în SUA. Cum au ajutat probele ADN

Ziare.com acum o ora
Un bărbat în vârstă de 79 de ani din Missouri a fost pus sub acuzare pentru uciderea unei femei în locuinţa ei din suburbiia oraşului Chicago - o crimă care a avut loc în urmă cu aproape şase decenii, relatează AP. James Barbier a fost arestat luni

Real Madrid, pentru a 36-a oară campioana Spaniei

News.ro acum o ora
Echipa Real Madrid a câştigat, sâmbătă, pentru a 36-a oară campionatul Spaniei, după ce sâmbătă, în etapa a 34-a, a învins Cadiz şi FC Barcelona a pierdut confruntarea cu Girona. Real Madrid s-a impus cu 3-0 în faţa echipei Cadz (goluri Diaz ’51, Be

Vremea

București
acum

14°
sâm.

12°/21°
dum.

10°/21°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
Iasi
acum

14°
sâm.

11°/20°
dum.

8°/21°
lun.

8°/25°
mar.

14°/26°
Constanta
acum

11°
sâm.

11°/16°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
Cluj-Napoca
acum

20°
sâm.

13°/22°
dum.

9°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

19°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/24°
mar.

13°/24°