Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Votul elveţienilor retează minaretul

Publicat in Evenimentul Zilei, luni 30 noiembrie 2009 ·

REFERENDUM. Ţara Cantoanelor interzice turnurile moscheilor, de teama „islamizării”. Sursa: Reuters

Elveţia s-ar putea aştepta la o înrăutăţire a relaţiilor cu lumea musulmană şi la o deteriorare generală a imaginii sale peste hotare, după ce majoritatea cetăţenilor Ţării Cantoanelor au votat, ieri, în cadrul unui controversat referendum, pentru interzicerea construcţiei de minarete.

Lansată de Partidul Popular Elveţian (SVP, populist şi xenofob), care susţine că minaretul e „simbolul aparent al unei revendicări politico-religioase a puterii”, propunerea de interzicere a acestui element arhitectural a fost criticată de guvernul federal de la Berna, de toate cultele religioase din ţară şi de importanta minoritate musulmană.

Rezultate-surpriză

Sondajele arătau iniţial că majoritatea populaţiei s-a raliat poziţiei guvernului, împotriva SVP. Votul a oferit însă o mare surpriză. Nu mai puţin de 57% dintre elveţieni şi 22 din cele 26 de cantoane au votat pentru interdicţie, forţând modificarea Constituţiei, potrivit rezultatelor oficiale finale, citate de AFP. Rezultatul exprimă temerile ce tăţenilor privind creşterea numărului de imigranţi şi, implicit, de musulmani, scrie BBC.

În Ţara Cantoanelor trăiesc apro ximativ 400.000 de musulmani, majoritatea veniţi din fosta Iugoslavie sau din Turcia, şi doar 13% sunt practicanţi ai religiei, scrie Reuters. Din toate lăcaşurile lor de rugăciune, numai patru au minarete, inclusiv cele din Geneva şi Zürich. Cele patru minarete deja ridicate nu intră sub incidenţa legii, construcţia unor alte turnuri pentru moschei, deja planificată de comunitatea musulmană, este însă scoasă din discuţie.

Teama musulmanilor

Tamir Hadjipolu, preşedintele Asociaţiei Organizaţiilor Musulmane din Zürich, a avertizat deja că implementarea votului va provoca temeri

Articolul in Evenimentul Zilei >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, după discuţiile cu Joe Biden: Visa Waiver nu este o decizie politică. Putem să avem speranţa legitimă ca, într-un viitor destul de apropiat, să se rezolve această chestiune

News.ro acum 17 minute
Preşedintele Klaus Iohannis afirmă, în urma întâlnirii cu preşedintele SUA, Joe Biden, că discuţiile despre vizele pentru românii care călătoresc în SUA nu sunt decizii politice, ci se bazează pe date statistice. ”Putem să avem speranţa legitimă ca,

Florin Piersic, transferat cu avionul SMURD de la Cluj-Napoca la București

HotNews acum o ora
Actorul Florin Piersic este transferat marți seară de la Cluj-Napoca la Institutul Matei Balș din Capitală cu un avion SMURD, au declarat pentru HotNews surse medicale. Florin PiersicFoto: AGERPRES „În aceste momente, aeronava se află pe Aeroportul

Stormy Daniels detaliază la procesul penal de la New York relaţia sexuală pe care spune că a avut-o cu Donald Trump

News.ro acum 17 minute
Fosta actriţă porno Stormy Daniels, un personaj central în procesul penal cu miză mare al lui Donald Trump la New York, a depus marţi o mărturie crucială despre relaţia sexuală pe care afirmă că a avut-o în 2006 cu fostul preşedinte al Statelor Unit

Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs în judeţul Buzău

Wall-Street.ro acum 3 ore
Un cutremur mediu cu magnitudinea 4,1 s-a produs pe 7 mai, la ora 18:32, în judeţul Buzău, potrivit informaţiilor publicate de Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizica Pământului (INCDFP). Seismul a avut loc la adâncimea de 140 kilo

Regele Charles, prea ocupat ca să se vadă cu Harry

HotNews acum 11 minute
Regele este prea ocupat pentru a-l vedea pe prințul Harry în timpul vizitei sale în Marea Britanie, a declarat purtătorul de cuvânt al ducelui, citat de Sky News. Prințul Harry și MeghanFoto: ANGELA WEISS / AFP / Profimedia Ducele de Sussex a sosit

Netflix a anunțat oficial că nu va mai filma în România sezonul 2 al serialului „Wednesday”

HotNews acum 4 ore
Netflix a anunţat marţi începerea filmărilor pentru sezonul 2 al serialului „Wednesday” în Irlanda, confirmând practic informația apărută cu jumătate de an în urmă. Producția primului serial original al Netflix filmat în România se mută astfel într-

Gloria Buzău a învins Unirea Slobozia, scor 3-0, şi şi-a asigurat promovarea în Superligă

News.ro acum 2 ore
Echipa Gloria Buzău a învins, marţi, pe teren propriu, cu scorul de 3-0, formaţia Unirea Slobozia, în etapa a noua din play-off-ul Ligii a II-a şi şi-a asigurat promovarea în Superligă. Golurile au fost marcate de D.Benzar (67 şi 90+1) şi Dandea (71

Marius Tucă Show începe miercuri, 8 mai, de la ora 19.20, live pe gândul.ro. Invitat: Sebastian Burduja

Cancan acum o ora
Invitaul zilei este Sebastian Burduja, ministru al Energiei și candidatul PNL la Primăria Capitalei. Emisiunea o puteți urmări pe gandul.ro, canalul de YouTube Gandul, pe paginile de Facebook Gandul și Marius Tucă și pe mariustuca.ro. ”Tineți aproap

CSM Oradea, calificată în finala Ligii Naţionale de Baschet Masculin

Mediafax acum 2 ore
Orădenii s-au impus acasă cu scorul de 93-66, după ce în primele patru partide ale semifinalei scorul a fost 2-2. CSM Oradea va juca finala cu UBT Cluj-Napoca. Clujenii s-au calificat în finală încă de săptămâna trecută, după ce au trecut cu 3-0 de

Patronii stației GPL din Crevedia au depus plângere penală împotriva pompierilor care au coordonat intervenția. Ce acuzații le aduc

Ziare.com acum 5 ore
Cosmin Stîngă și Ionuț Doldurea, patronii firmei Flagas SRL ce operează stația GPL din Crevedia care a explodat în 2023, au depus marți, 7 mai, o plângere penală împotriva a 3 pompieri comandanți ai intervenției, potrivit unui comunicat al reprezent

Vremea

București
acum

18°
mar.

15°/27°
mie.

13°/18°
joi

12°/16°
vin.

11°/21°
Iasi
acum

17°
mar.

13°/26°
mie.

9°/16°
joi

9°/18°
vin.

11°/20°
Constanta
acum

18°
mar.

12°/20°
mie.

13°/18°
joi

13°/15°
vin.

12°/15°
Cluj-Napoca
acum

15°
mar.

13°/21°
mie.

11°/15°
joi

7°/12°
vin.

6°/18°
Timisoara
acum

20°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
joi

10°/18°
vin.

11°/19°