Victorie istorică! La 51 de ani, preşedintele Barack Obama a reuşit să mai obţină încă un mandat de patru ani la Casa Albă. SUA s-au îndrăgostit de primul afro-american şi au hotărât să-l păstreze.
"Ce e mai bun urmează să vină!" A promis tremurând de emoţie preşedintele reales care a venit împreună cu frumoasa sa familie să le mulţumească americanilor pentru încrederea acordată.
Explozie de fericire democrată în toată SUA
Grizonat, mai slab parcă decât în urmă cu 4 ani, Barack Obama arăta istovit după eforturile depuse în campania electorală, dar foarte fericit şi împăcat. Soţia sa, Michelle Obama (48 de ani), a cărei popularitate a contat mult pentru noua sa victorie, arăta neschimbată, la fel de elegantă ca în 2008.
Fotografia de care s-au îndrăgostit peste un milion de oameni
"Te iubesc mai mult ca niciodată!", a exclamat soţul ei, iar declaraţia lui de dragoste a emoţionat până la lacrimi milioane de privitori.
Cele două fete ale lor, Malia (14 ani) şi Sasha (11 ani), acum 4 ani două fetiţe modeste, au crescut mult. Arată ca două domnişoare, "frumoase ca mama lor", după cum a remarcat însuşi tatăl lor.
“Bravo nepoate”,bunica din Kenya
Marele învins, experimentatul om de afaceri Mitt Romney, l-a felicitat în mod demn pe Barack Obama, adăugând: "Aş fi vrut să împlinesc dorinţele americanilor şi să duc ţara în altă direcţie. Dar naţiunea a ales alt lider".
O bucurie isterică i-a ţinut pe americani pe străzi până în zori
Obama a obţinut între 332 şi 303 voturi ale electorilor, iar Romney între 206 şi 235.
Procesul de votare în SUA se face prin sufragiu universal indirect. Americanii au desemnat prin votul lor pe electori, al căror număr este egal cel al senatorilor şi reprezentanţilor săi în Congres din fie