Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Comportamentul de consum al românilor

Publicat in Gazeta de Nord Vest, luni 21 octombrie 2013 ·

Institutul Naţional de Statistică a dat publicităţii recent un studiu în care a comparat veniturile şi cheltuielile gospodăriilor din trimestrul al doilea al acestui an cu cele din perioada similară a lui 2008. Concluziile studiului sunt fără echivoc. Anume, criza economică din ultimii cinci ani şi-au pus amprenta asupra comportamentului de consum al românilor. În mod concret, concetăţenii noştri nu au redus cheltuielile cu mâncarea, acesteia păstrând aceeaşi pondere în consumul unei gospodării, la nivelul de 43%. În schimb, viciile au continuat să ocupe un loc important în bugetul unei familii. Cheltuielile cu tutunul şi alcoolul, de exemplu, au crescut faţă de 2008, până la 8%. Practic, pe mâncare, băutură şi ţigări se duce jumătate din bugetul unei familii.

În intervalul de cinci ani analizat de Institutul Naţional de Statistică, veniturile totale medii lunare pe gospodărie au crescut cu 25%, la 2.563 lei, în timp ce cheltuielile s-au majorat cu 26%, până la 2.296 lei, din care 71,5% au mers în consum. Structura cheltuielilor de consum atestă faptul că dacă pe produsele alimentare şi băuturi nealcoolice s-a consumat constant aproximativ 43% din venitul lunar al unei gospodării, s-a plătit mai mult, de la 13,9 în 2008, la 15,5% în 2013 pe locuinţă, apă, electricitate, gaze etc., iar pe băuturi alcoolice şi tutun de la 6,6% la 8%, în acelaşi interval de timp. Şi totuşi, la ce au renunţat românii pentru a face faţă cheltuielilor? Studiul arată că în urmă cu cinci ani cheltuiau mai mulţi bani pe îmbrăcăminte şi încălţăminte. De asemenea, în urmă cu cinci ani românii alocau mai mulţi bani pe mobilier, dotarea locuinţei, dar şi pentru comunicaţii, educaţie sau cultură.

În acelaşi context sunt importante impozitele şi taxele a căror pondere a crescut de la 15,9% la 16,7%. De asemenea, este de notat şi faptul că veniturile din prestaţii sociale (pensii, conced

Articolul in Gazeta de Nord Vest >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Echipa HotNews.ro vă urează Paște fericit! Hristos a înviat!

HotNews acum 5 ore
Echipa HotNews.ro vă urează tuturor un Paște fericit! Hristos a înviat! Ouă roșii de PașteFoto: Inquam Photos / Cornel Putan

UPDATE - Lumina Sfântă, aprinsă la Ierusalim, adusă la Bucureşti/ De aici, va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova/ Lumina Sfântă, dusă şi la Suceava - VIDEO

News.ro acum 6 ore
Lumina Sfântă a fost aprinsă, sâmbătă, la Ierusalim, de unde o candelă a fost adusă, cu o aeronavă, la Bucureşti. De aici, ea va fi distribuită prin centrele eparhiale la toate parohiile din România şi Republica Moldova. Preşedintele Consiliului Jud

Sabrina Maneca Voinea a câştigat argintul la bârnă la CE de Gimnastică de la Rimini

Mediafax acum 8 ore
Sportiva Sabrina Maneca Voinea a câştigat, sâmbătă, medalia de argint la Campionatul European de la Rimini. Aurul a fost câştigat de italianca Manila Esposito, iar bronzul, de sportiva din Franţa, Marine Boyer. Sabrina concurează şi în finala de la

Trafic blocat pe DN 1, la Sinaia. Un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers

Ziare.com acum 6 ore
Traficul rutier a fost blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe DN 1, în zona localităţii Sinaia, judeţul Prahova, unde un copac a căzut peste două autoturisme aflate în mers. Potrivit Centrului Infotrafic al Poliţiei Române, circulaţia a fost oprită tempora

Alegeri locale în Marea Britanie: Sadiq Khan obţine un al treilea mandat de primar al Londrei

Mediafax acum 9 ore
Khan a câştigat pentru prima dată alegerile la primărie pentru laburişti în 2016 şi a fost reales în 2021, iar acum şi-a asigurat un al treilea mandat, cu 43,8% din voturi, învingând-o pe contracandidata sa conservatoare, Susan Hall, care a obţinut

Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, pe lista persoanelor căutate de Rusia

Ziua Constanta acum 10 ore
Rusia a deschis o acţiune penală împotriva preşedintelui ucrainean Volodimir Zelenski şi l-a trecut pe lista persoanelor căutate, a relatat sâmbătă agenţia de presă rusă TASS, citând Ministerul rus de Interne, transmite Reuters. Informaţia apare făr

Caz cutremurător în Timiș. Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei

Ziare.com acum 12 ore
Un bărbat de 53 de ani din localitatea Giarmata Vii, din apropiere de Timişoara, şi-a dat foc sâmbătă, 4 mai, în grădina din spatele casei sale. ”Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, poliţiştii Secţiei 1 Rurale Timişoara au fost sesizaţi cu privire

Hristos a Înviat! IDEI DE MESAJE DE PAŞTE. Cele mai frumoase şi amuzante urări pentru prieteni şi cei apropiaţi

Mediafax acum 5 ore
„Fie ca bucuria Învierii Domnului să vă aducă în suflet linişte, pace şi fericirea de a petrece aceste clipe magice alături de cei dragi. Hristos a înviat!” „Sărbători fericite încărcate de lumină, seninătate, bucurie şi dragoste!” „Căldură în sufle

Pacient cu accident vascular cerebral ischemic acut, transferat de la Cluj la Suceava pentru extragerea cheagului de sânge. De ce a fost refuzat de alte cinci centre

HotNews acum 7 ore
Un pacient de 47 de ani care a suferit un accident vascular cerebral ischemic acut a fost transferat, sâmbătă, cu un elicopter SMURD, de la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Cluj la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă (SCJU) Suceava, pentru extragere

Trafic feroviar blocat pe Magistrala 400, în Harghita. Locomotiva unui tren de călători s-a defectat

Ziare.com acum 6 ore
Traficul feroviar este blocat sâmbătă seară, 4 mai, pe Magistrala 400, în judeţul Harghita, unde locomotiva unui tren de călători s-a defectat, anunţă Centrul Infotrafic. Centrul Infotrafic al Poliţiei Române informează că traficul feroviar este opr

Vremea

București
acum

10°
dum.

10°/22°
lun.

12°/25°
mar.

14°/27°
mie.

15°/23°
Iasi
acum

dum.

9°/22°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
mie.

12°/16°
Constanta
acum

dum.

8°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/18°
mie.

13°/18°
Cluj-Napoca
acum

12°
dum.

12°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

14°
dum.

13°/23°
lun.

13°/24°
mar.

13°/24°
mie.

14°/18°