Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE: Ministrul Marga s-a întâlnit cu lideri ai American Jewish Committee, la solicitarea acestora

Publicat in Romania Libera, duminică 20 mai 2012 ·

Ministrul de Externe Andrei Marga s-a întâlnit, sâmbătă, cu reprezentanţi ai conducerii organizaţiei American Jewish Committee (AJC) , respectiv Allan Reich, preşedintele Comisiei pentru Relaţii Internaţionale şi Daniel Schwammenthal, directorul Institutului Transatlantic al AJC din Bruxelles.

"Reprezentanţii organizaţiilor evreieşti au adresat mulţumiri pentru eforturile constante şi dedicate ale României pentru asumarea trecutului istoric, precum şi pentru onorarea memoriei victimelor Holocaustului", informează un comunicat al MAE remis, duminică, agenţiei MEDIAFAX.

Conform MAE, ministrul Marga a solicitat "susţinerea, de către AJC, precum şi de către celelalte organizaţii evreieşti americane, a eforturilor României de acces în programul Visa Waiver, în special prin demersuri de lobby la nivelul membrilor Congresului american".

Reprezentanţii AJC au arătat că vor susţine aceste demersuri, în opinia lor România, un aliat puternic al SUA, fiind îndreptăţită să acceadă în Visa Waiver, precizează comunicatul.

"Reprezentanţii AJC s-au interesat, totodată, de perspectivele soluţionării problemei restituirii proprietăţilor confiscate de regimul comunist, fiind informaţi de partea română în legătură cu ultimele evoluţii pe acest plan", se mai spune în comunicat.

"Nu în ultimul rând, ambele părţi şi-au exprimat hotărârea puternică pentru combaterea tendinţelor făcute publice în ultima vreme, în unele state europene, de aşa-zisa "revalorizare" a unor personalităţi controversate, care s-au remarcat prin acţiuni şi poziţii antisemite şi xenofobe", se remarcă în comunicatul MAE.

MAE a mai precizat că "întâlnirea a fost solicitată de AJC, în contextul prezenţei şefului diplomaţiei române la Chicago, în vederea participării la lucrările Summit-ului NATO.

"AJC este cea mai veche organizaţie a evreilor din SUA (fondată în 1906), care

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Starea lui Florin Piersic este gravă. Anunțul făcut de medicii de la Spitalul Foișor din Capitală

Ziare.com acum 50 minute
Actorul Florin Piersic a fost transferat joi, 9 mai, la Spitalul Clinic de Ortopedie-Traumatologie şi TBC Osteoarticular Bucureşti, la momentul internării pacientul prezentându-se cu o "stare generală gravă", afirmă reprezentanţii unităţii medicale

BEC: Campania electorală începe vineri şi se încheie pe 8 iunie. De atunci sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagandă permise

News.ro acum 35 minute
Reprezentanţii Biroului Electoral Central informează că, vineri, începe campania electorală pentru alegerile din data de 9 iunie şi subliniază că, de la acel moment, sunt aplicate regulile specifice în privinţa acţiunilor şi materialelor de propagan

Ministrul din Uniunea Europeană care are pregătit un ”rucsac de urgență” în caz de război

Ziare.com acum 50 minute
Ministrul Apărării din Polonia Wladyslaw Kosiniak-Kamysz a declarat într-un interviu publicat joi de cotidianul Rzeczpospolita că are pregătit un "rucsac de urgenţă" în caz de situaţie neprevăzută sau de război şi şi-a încurajat concetăţenii să facă

Cod galben de inundaţii pe râuri din nouă judeţe până vineri dimineaţa

Mediafax acum 3 ore
Sunt vizate râurile din bazinele hidrografice: Someşul Mic (judeţele: Bihor şi Cluj), Crişul Negru (judeţul Bihor), Crişul Alb (judeţele: Hunedoara şi Arad), Arieş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba şi Cluj), Mureş (judeţele: Alba, Sibi

Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale

Mediafax acum 59 minute
Judecătoarea din cazul Vlad Pascu a întrebat-o pe mama Robertei dacă a fost la înmormântarea fiicei sale. „Mi se pare strigător la cer”, declară mama Robertei. Atât ea, cât şi tatăl lui Sebastian Olariu, tânărul ucis de Vlad Pascu, spun că la proces

Nămeți de peste 4 metri și risc de avalanșe: drumarii deszăpezesc zona cea mai dificilă de pe Transfăgărășan | VIDEO

Libertatea acum o ora
Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri (DRDP) Braşov anunţă, joi, că s-a ajuns cu deszăpezirea de pe Transfăgărăşan în zona cea mai dificilă, expusă avalanşelor. Stratul de zăpadă are peste patru metri şi este bătătorită şi îngheţată, relatează New

VIDEO George Simion, la palatul lui Gigi Becali: „Dacă venea mai venea mai devreme, îi dădeam 500.000 de euro, cum am dat la PSD”

Gazeta Sporturilor acum o ora
După ce a vorbit despre în Qatar, Gigi Becali a discutat și despre politică. A fost vizitat de George Simion, liderul partidului AUR, și de Mihail Neamțu, candidat AUR la alegerile europarlamentare. - Gigi Becali

Irina Begu e în turul doi la Roma » Victorie după meci întins pe două zile

Gazeta Sporturilor acum 17 minute
Irina Begu (33 de ani, 161 WTA) s-a calificat în turul 2 al turneului de la Roma după ce a trecut de Rebeka Masarova (24 de ani, 104 WTA), din Spania, scor 5-7, 6-3, 6-4.

Guvernul alocă fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova. Ciolacu: Este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului

News.ro acum 3 ore
Guvernul alocă joi fonduri în regim de urgenţă pentru continuarea lucrărilor de stabilizare a solului de la Slănic Prahova, premierul declarând că este o problemă de siguranţă a locuitorilor oraşului. Este vorba de aproximativ 12 milioane de lei. ”O

Vâlcea: Un bărbat care lucra la reconstrucţia unui drum forestier a murit, după ce a fost prins sub un mal de pământ

News.ro acum o ora
Un bărbat în vârstă de 54 de ani, care lucra la reconstrucţia unui drum forestier în zona oraşului Călimăneşti din judeţul Vâlcea, a murit, joi, după ce a fost prins sub un mal de pământ. Poliţia şi Inspectoratul Teritorial de Muncă au demarat inves

Vremea

București
acum

17°
joi

12°/17°
vin.

11°/20°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/18°
Iasi
acum

19°
joi

11°/19°
vin.

13°/20°
sâm.

12°/20°
dum.

11°/17°
Constanta
acum

15°
joi

13°/15°
vin.

13°/15°
sâm.

12°/17°
dum.

13°/16°
Cluj-Napoca
acum

12°
joi

9°/13°
vin.

7°/18°
sâm.

9°/19°
dum.

10°/17°
Timisoara
acum

17°
joi

11°/18°
vin.

12°/19°
sâm.

10°/22°
dum.

13°/20°