Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Exclusiv: "Cum am ajuns să dau faliment!". Vezi aici ce reclamă patronii brăileni!

Publicat in Adevarul, joi 10 februarie 2011 ·

Până şi comerţul cu produse industriale din pieţe a ajuns în impas, iar firmele care altădată mergeau „brici", acum intră în falimentCândva tarabele au fost primele locuri pe care se găsea marfă din afara ţării, în special de la moldoveni şi de la turci. Acum, şi acestea se închid una câte una.

În sectorul „Industriale" din Piaţa Mare, acum câţiva ani, era bătaie, la propriu, pentru fiecare tarabă. Cum pleca un întreprinzător care avea ceva mai bun de făcut, alţi comercianţi săreau să-i ia locul.

Acum, pe platoul respectiv este loc suficient pentru tarabe noi. Mulţi dintre comercianţi au capitulat în faţa crizei şi au renunţat la afacere după ce au văzut că zilnic marfa se depreciază fără a mai avea cumpărători.

„Acum doi, trei ani, plecam şi de două ori pe săptămână la Bucureşti după marfă. În momentul de faţă sunt zile întregi în care nu vindem nimic. De multe ori strângem piaţa fără să fi făcut safteaua. Am ajuns cum se zice, negustori de piei de cloşcă", ne-a declarat Marin Chiriac.

Zile întregi fără vânzări

Piaţa a început să piardă din clienţi încă de anul trecut. Cei care-şi mai desfăşoară activitatea spun că ultima dată când s-a simţit în vânzări că merge ceva a fost în luna decembrie 2009. De atunci, declinul s-a accentuat.

„În curând voi renunţa să mai mă ocup de această activitate pentru că nu mai am cu ce să o susţin. Bani la tarabă, bani la contabil, bani în stânga, bani în dreapta, toată lumea cere, dar nimeni nu face nimic ca să se urnească treaba", ne-a declarat Ioana Anghel, una dintre vânzătoarele care mai au ceva marfă în piaţă.

De altfel, în timp, aceste pieţe au fost puternic influenţate de mişcările din societate. Astfel, prima mare cădere a pieţei, când mulţi dintre micii întreprinzători au închis, a fost între 1997 şi 1998, când odată cu falimentarea marilor întrepri

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit actorul britanic Bernard Hill, cunoscut pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”

HotNews acum 28 minute
Actorul britanic Bernard Hill, cunoscut mai ales pentru rolurile din „Titanic” şi „Stăpânul inelelor”, a murit duminică, la vârsta de 79 de ani, informează BBC. Bernard Hill l-a interpretat pe căpitanul Edward James Smith în „Titanic”Foto: East Bris

Cod galben de ploi abundente şi vânt puternic, în opt judeţe / În unele zone va cădea grindină

News.ro acum 2 ore
Meteorologii au emis, duminică, mai multe avertizări cod galbe, care vizează cantităţi de precipitaţii şi intensificări ale vântului. Avertizările nowcasting sunt valabile până la ora 16.00 în zeci de localităţi din opt judeţe. Potrivit ANM, una din

Israel-Hamas Israelul nu poate accepta cererile Hamas de a stopa războiul în Gaza, declară premierul Netanyahu

Ziua Constanta acum 2 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a respins duminică cererile Hamas de a pune capăt războiului în Fâşia Gaza în schimbul eliberării ostaticilor, afirmând că aceasta ar menţine la putere gruparea islamistă palestiniană, care va reprezenta în con

Cutremur în România în prima zi de Paște! Iată unde a fost localizat epicentrul

Ziua Constanta acum o ora
În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂU un cutremur slab cu magnitudinea ML 2.8, la adâncimea de 137.9 km. În ziua de 05.05.2024, 06:00:20 (ora României), s-a produs în ZONA SEISMICĂ VRANCEA, BUZĂ

Brăila: Doi bărbaţi au murit după ce o maşină s-a izbit de un copac/ Şoferul avea dreptul de a conduce anulat

News.ro acum 3 ore
Doi bărbaţi au murit, duminică, după ce maşina în care se aflau a ieşit de pe un drum judeţean din Brăila şi s-a izbit de un copac. Poliţiştii au stabilit că şoferul avea dreptul de a conduce anulat.

Tânăr de doar 31 de ani, găsit mort în casă, la Timişoara

Press Alert acum 2 ore
Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost găsit mort în casă, în cartierul Fabric din Timişoara. Autoritățile au fost alertate de apropiații bărbatului, după ce acesta nu a mai răspuns la telefon. „Polițiștii Secției 5 Urbane Timișoara au fost sesizaț

Stradă surpată în oraşul Slănic, Prahova - Tasarea prezintă urme de stabilizare, zona este în continuare monitorizată

News.ro acum o ora
Autorităţile din Prahova informează, duminică după-amiază, că tasarea produsă săptămâna trecută pe strada 23 August din oraşul Slănic ”prezintă urme de stabilizare”, în urma intervenţiei de astupare a craterului format după prăbuşirea carosabilului

ACCIDENT cu cinci victime în Mureș. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers

Gandul acum 3 ore
Un accident cu cinci răniți, între care doi copii, a avut loc duminică în localitatea mureșeană Sărmașu. În accidentul rutier a fost implicat un autoturism. Circulația este blocată pe ambele sensuri de mers. În urma evenimentului au rezultat cinci v

Hristos a Înviat! Paştele, cea mai importantă sărbătoare a creştinătăţii. Istoric al sărbătorii

Mediafax acum 10 ore
Paştele este cea mai veche şi cea mai importantă sărbătoare creştină, fiind celebrată încă din epoca apostolică. Sfântul Apostol Pavel a fost primul care a raportat sărbătoarea Pessah, a evreilor, la Iisus Hristos şi i-a îndemnat pe creştini să-l om

Tradiții și obiceiuri în a doua zi de Paște, numită și Lunea Albă

Ziua Constanta acum o ora
Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. Și în cea de-a doua zi de Paşte sunt tradiţii şi obiceiuri specifice. În această zi - numită și Lunea Albă - se obişnuieşte ca finii să se ducă în vizită la naşi, cu colaci, pasc

Vremea

București
acum

22°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

14°/21°
Iasi
acum

23°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

14°/26°
mie.

11°/15°
Constanta
acum

16°
dum.

11°/16°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

23°
dum.

11°/23°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/18°
Timisoara
acum

25°
dum.

12°/25°
lun.

12°/25°
mar.

14°/23°
mie.

14°/21°