Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cele mai importante investiţii imobiliare din Timişoara sunt realizate cu scandal

Publicat in Adevarul, luni 19 iulie 2010 ·

În plină perioadă de criză, în Timişoara sunt totuşi câţiva investitori care „se iau la trântă” cu recesiunea şi propun proiecte îndrăzneţe: un centru de afaceri unicat în Banat, două hoteluri Novotel şi Etap, dar şi două centre comerciale. În cele mai multe din cazuri, locatarii din zonă sunt nemulţumiţi.

După lungi discuţii şi dezbateri, Primăria Timişoara a dat undă verde construcţiei hotelurilor Novotel şi Etap în zona Iosefin. Investiţia estimată la peste 25 de milioane de euro îi nemulţumeşte pe unii locuitori din cartierul istoric care spun că săpăturile pentru cele două hoteluri de două, respectiv şase etaje, vor afecta structura de rezistenţă a clădirii. O altă nemulţumire a oamenilor din Iosefin este legată de faptul că se construiesc două clădiri din sticlă într-o zonă istorică. Reprezentanţii Primăriei Timişoara au dat însă asigurări că-i obligă pe investitori să integreze clădirile în zonă.

Terenul pe care se vor construi hotelurile Novotel şi Etap

Centru de afaceri de cinci milioane de euro sau spaţiu verde?

Un alt proiect important pentru Timişoara este centrul de afaceri de 10 etaje care se ridică lângă actualul centru de afaceri. Investiţia de cinci milioane de euro a Camerei de Comerţ Industrie şi Agricultură Timişoara nu este tocmai pe placul localnicilor de pe Aleea Ripensia. „Am vrea în așa fel încât această alee Ripensia să fie curată de la un capăt la altul. Să ne gândim și la parcări pentru cei care locuiesc acolo. S-ar putea face niște parcări ecologice măcar”, a spus unul din administratorii din zonă.

O altă localnică susţine că şi la construirea vechiului centru s-a umblat cu „sărut mâna” până la obţinerea acordului, iar apoi nu s-a ţinut cont de ce au vrut locatarii. „S-a umblat cu liste ca să semnăm. Până la urmă parcul nu există. Este un spaţiu verde care va dispărea şi ăla. Ce va mai rămâne? De

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un bărbat și-a dat foc în grădina din spatele casei, în apropiere de Timișoara

Press Alert acum 51 minute
Foto: Arhivă Clipe de groază în localitatea timișeană Giarmata Vii, la câțiva kilometri din Timișoara. Un bărbat și-a dat foc în grădină, sub privirile a doi adolescenți. „Azi, 4 mai 2024, în jurul orei 14:30, polițiștii Secției 1 Rurale Timișoara a

LIVE VIDEO Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul lui Iisus Hristos la Ierusalim (VIDEO)

Ziua Constanta acum 2 ore
Ceremonia de primire a Sfintei Lumini are loc la Mormântul Domnului nostru Iisus Hristos în Sâmbăta Mare, începând cu ora 13:00, conform Basilica.ro Evenimentul este transmis live de Trinitas TV. Primirea Sfintei Lumini Sâmbătă dimineață au fost sti

Un incendiu puternic a izbucnit lângă Mănăstirea Voroneț, din județul Suceava. Există pericolul extinderii focului

Gandul acum 35 minute
Un incendiu puternic a izbucnit, sâmbătă, în jurul orei 15.00, lângă Mănăstirea Voroneț din orașul Gura Humorului, în județul Suceava. Din cauza faptului că bate vântul, există pericolul ca incendiul să se extindă. Casa care a luat foc se află în ap

Ce spune Nicușor Dan despre producerea unui cutremur în București. „O să fie rău!”

Gandul acum 53 minute
Primarul Capitalei, Nicuşor Dan, a afirmat că dacă vine un cutremur ”o să fie rău” în Bucureşti deoarece sunt aceleaşi clădiri care au trecut şi prin cutremurul din 1977. El a menţionat că teoretic blocurile noi respectă toate cerinţele, dar practic

Eurostat România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE. La polul opus se află Spania

Ziua Constanta acum o ora
Spania este ţara din Uniunea Europeană (UE) cu cea mai mare speranţă de viaţă, de 84 de ani, şi se află peste media comunitară, care este de 81,5 ani, în timp ce România are a treia cea mai mică speranţă de viaţă din UE, de 76,6 ani, potrivit ultime

Rusia, o amenințare existențială pentru Europa: Se confruntă cu două războaie

Wall-Street.ro acum 2 ore
Înaltul reprezentant al Uniunii Europene pentru Afaceri Externe, Josep Borrell, a apreciat că Rusia reprezintă o "ameninţare existenţială" pentru Europa deoarece, dacă va avea succes, preşedintele rus Vladimir Putin nu se va opri în Ucraina, informe

Iohannis: Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace

Radio Mures acum 59 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a transmis astăzi, într-un mesaj, că Învierea Domnului reaminteşte tuturor chemarea creştină la iubirea aproapelui şi îndemnul convieţuirii în pace. Șeful statului a adăgat că ‘gândurile noastre se îndreaptă şi către seme

Thomas Bach risipeşte îndoielile: „Ceremonia de deschidere la Paris 2024 va avea loc pe Sena”

Mediafax acum o ora
Răspunzând la îngrijorările tot mai mari privind securitatea evenimentului, pe fondul ameninţării unor posibile atacuri teroriste, el a declarat: „Decizia este clară: va fi pe Sena", a spus el la postul de radio El Mon a RAC1, citat de insidethegame

Negociatorii Hamas, la Cairo, la discuţii privind un armistiţiu în Gaza. Şeful CIA este şi el acolo

Mediafax acum 37 minute
Negociatori ai Hamas au mers la Cairo pentru discuţii privind încetarea focului în Fâşia Gaza. Directorul CIA a ajuns şi el la Cairo, relatează surse egiptene.

VIDEO Imagini virale de la Constanța: O mașină a Poliției Locale s-a împotmolit într-o baltă pe plajă

HotNews acum o ora
Imagini cu o maşină a Poliţiei Locale Constanţa care a rămas blocată într-o baltă formată în nisip, pe o plajă, au fost distribuite în mediul online. În imagini se vede cum doi agenţi se chinuie să scoată maşina, unul dintre el umblând desculţ, în t

Vremea

București
acum

19°
sâm.

12°/20°
dum.

10°/21°
lun.

12°/24°
mar.

13°/26°
Iasi
acum

22°
sâm.

11°/22°
dum.

9°/21°
lun.

9°/25°
mar.

13°/26°
Constanta
acum

17°
sâm.

13°/17°
dum.

11°/14°
lun.

10°/16°
mar.

11°/17°
Cluj-Napoca
acum

24°
sâm.

13°/24°
dum.

10°/21°
lun.

11°/22°
mar.

13°/22°
Timisoara
acum

22°
sâm.

10°/23°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
mar.

13°/24°