Liberalii spera ca vor fi sprijiniti de conservatori pentru sefia Camerei, dupa ce au oferit partidului condus de Dan Voiculescu sefia Loteriei Romane. Spriji-nul PC este esential pentru candidatul PNL Bogdan Olteanu. Insa PC solicita si ramanerea Danielei Popa in postul de vicepresedinte al Camerei pe toata durata legislaturii, si nu doar pe jumatate, cum are dreptul. Subiectul legat de sefia Camerei urma sa fie transat, ieri seara, de liderii Coalitiei, dupa o saptamana de targuieli intre partidele componente. Pentru Bogdan Olteanu nu a fost foarte usor sa obtina nominalizarea Aliantei, pentru ca democratii il considera mult prea apropiat de premierul Tariceanu. Potrivit unor alte surse, democratii ar fi cerut in schimbul votului pentru Olteanu postul acestuia de ministru pentru Relatia cu Parlamentul, dar si sefia Monitorului Oficial. Totusi, ieri se vehicula varianta ca PNL nu vrea sa cedeze Ministerul pentru Relatia cu Parlamentul, care ar urma sa fie detinut de Titus Gheorghioff. PD urmeaza sa preia un post de vicepresedinte al Camerei (cel detinut in prezent de Dan Radu Rusanu). Candidatura lui Olteanu este sustinuta ferm de UDMR. Liderul Uniunii, Marko Bela, se arata convins ca PSD nu va recastiga fotoliul pierdut odata cu demisia lui Adrian Nastase. In schimb, PC a anuntat ca are propriul candidat, in persoana Danielei Popa. Liderul PNL Bucuresti, Ludovic Orban, a declarat sambata, la Targu Mures, ca dupa ce a castigat Loteria prin Liliana Ghervasuc, probabil Partidul Conservator va retrage candidatura Danielei Popa de la sefia Camerei Deputatilor. "Si oricum, chiar daca va ramane Daniela Popa candidat, in turul doi ne inchipuim ca vor sprijini candidatul PNL, pentru ca, in caz contrar, trebuie sa isi faca bagajele si sa plece de la guvernare", a afirmat Orban. Totusi, se pare ca lista pretentiilor PC nu se termina cu Loteria, Dan Voiculescu solicitand