Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Rusia va avea aproape 100 de atleţi la Jocurile Olimpice de la Londra

Publicat in Adevarul, marți 10 iulie 2012 ·

Una dintre delegaţiile cele mai importante, şi nu numai din punct de vedere numeric, care vor participa la Jocurile Olimpice de la Londra este cea a Rusiei. Aceasta are aproape sportivi cu drept de participare la atletism - România, de pildă, se prezintă cu 104 la toate sporturile!

Cea mai cunoscută dintre atleţii ruşi este, fără nicio îndoială, Elena Isinbaieva, care va participa la săritura cu prăjina. Ea încearcă acum să obţină al treilea titlu olimpic după cele câştigate în 2004 şi 2008.

Pe lângă Isinbaieva, în lotul Rusiei apar şi alţi atleţi cunoscuţi. Pot fi amintiţi Ivan Ukhov (2,39 m la săritura în înălţime), Daria Pişcialnikova (70,69 m la disc) sau Tatiana Lysenko (78,51 m la ciocan).

Lotul olimpic al Rusiei pentru probele de atletism:

MASCULIN

400 m: Maxim Dildin, Pavel Trenikhin

4x400 m : Maxim Dildin, Pavel Trenikhin, Vladimir Krasnov, Denis Alexeiev, Valentin Krugliakov, Serghei Petukhov

800 m: Iuri Borzakovski, Ivan Tukhtaciev

1.500 m: Iegor Nikolaiev

110 m garduri: Serghei Şubenkov, Konstantin Şabanov, Alexei Dremin

400 m garduri: Viacieslav Sakaiev

3.000 m obstacole: Nikolai Ciavkin

Maraton: Alexei Reunkov, Grigori Andreiev, Dmitri Safronov

Prăjină: Serghei Kuciereanu, Dmitri Starodubtsev, Ievgeni Lukianenko

Înălţime: Ivan Ukhov, Andrei Silnov, Alexander Şustov

Lungime: Alexander Menkov, Serghei Morgunov, Alexander Petrov

Triplusalt: Liukman Adams

Disc: Bogdan Pişcialnikov

Ciocan: Kirill Ikonnikov, Igor Vinicienko, Alexei Zagorny

Suliţă: Ilia Korotkov

Greutate: Maxim Sidorov, Ivan Iuşkov, Soslan Ţirikhov

20 km marş: Valeri Borcin, Andrei Krivov, Vladimir Kanaikin

50 km marş: Serghei Bakulin, Serghei Kirdiapkin, Igor Ierokhin

Decatlon: Serghei Sviridov, Ilia Şkurenev

FEMEI

100 m: Ievghenia Polia

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tradiții de Paște în întreaga lume! Cum este sărbătorită Învierea Domnului

Ziua Constanta acum 35 minute
Paştele este sărbătorit cu mult fast peste tot în lumea creştină. Chiar dacă sunt respectate aceleaşi canoane religioase, fiecare popor are propriile tradiţii pascale. America Latină În ţările din America Latină are loc spectacolul numit Arderea lui

Incident în prima zi de Paște în Stațiunea Mamaia! Un tânăr, transportat la spital (GALERIE FOTO)

Ziua Constanta acum o ora
Un tânăr a ajuns în prima zi de Paște la Spitalul Clinic Județean de Urgență Constanța după ce s-a rănit în stațiunea Mamaia. Potrivit martorilor, tânărul a devenit agitat în timp ce se afla într-un autobuz CT BUS ce circulă prin stațiunea Mamaia.

Marcel Ciolacu, mesaj de Paşte: Este o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru. Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţile vieţii şi ne dau speranţă într-un viitor mai bun

News.ro acum 2 ore
Premierul Marcel Ciolacu afirmă, în mesajul de Paşte, că această sărbătoare este ”o celebrare a comuniunii, care ne îndeamnă la solidaritate şi grijă faţă de aproapele nostru”. ”Învăţămintele creştine ne amintesc că împreună putem să depăşim greutăţ

MLS: Lionel Messi intră în istorie - cinci pase decisive şi un gol în meciul cu New York Red Bulls - VIDEO

News.ro acum 36 minute
Atacantul formaţiei Inter Miami, Lionel Messi, a reuşit, sâmbătă, o performanţă istorică în MLS. El a oferit cinci pase decisive şi a marcat un gol în victoria cu 6-2 în faţa formaţiei New York Red Bulls. Messi nu a fost singurul jucător care a stră

Incendiu într-un apartament de la etajul 12, în Capitală, pornit de la o lumânare. Un om a murit

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), duminică dimineaţă a avut loc un incendiu într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei. Primii pompieri care au ajuns la locul intervenţiei au constatat că incendiul se manifesta

IGSU: 1.470 de intervenţii înregistrate în ultimele 24 de ore, în creştere cu 7% faţă de perioada similară a anului trecut/ În Bucureşti, o persoană a fost găsită carbonizată în urma unui incendiu izbucnit de la o lumânare aprinsă şi nesupravegheată

News.ro acum 2 ore
Echipajele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă au avut, în ultimele 24 de ore, 1.470 de intervenţii, numărul fiind în creştere cu aproximativ 7% faţă de perioada similară a anului trecut. În Bucureşti, un incendiu izbucnit de la o lumânare lă

Madonna a ținut un mega-concert gratuit pe plaja din Copacabana, cu 1,6 milioane de spectatori (video)

Press Alert acum 48 minute
Peste un milion și jumătate de oameni s-au înghesuit sâmbătă pe plaja Copacabana din Brazilia pentru un concert gratuit al Madonnei, sfidând temperaturile ridicate pentru a asista la finalul turneului său mondial „Celebration”, transmite Reuters. Ni

Tradiţii de Paşti: se ciocnesc ouă roşii sau vine Iepuraşul?

Mediafax acum 3 ore
În comunităţile tradiţionale, ciocnitul ouălor se face după reguli care diferă de la o zonă la alta, dar, oricum, respectarea lor este obligatorie: cine are prima lovitură (de obicei, bărbatul mai în vârstă), ce părţi ale ouălor să fie lovite, ciocn

Accident mortal în ziua de Paşti: maşina condusă de un bărbat a fost lovită de tren în Sibiu

Mediafax acum 2 ore
Potrivit Poliţiei Sibiu, accidentul deosebit de grav s-a produs pe DN 14, la trecerea cu calea ferată dintre localităţile Ruşi şi Şeica Mare. Din primele cercetări, în timp ce conducea o autoutilitară dinspre Mediaş spre Sibiu, un bărbat în vârstă d

Patriarhul Daniel, la Slujba Învierii: Iisus cel Înviat din morţi este permanent prezent în Biserica Sa

Adevarul acum 3 ore
Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Daniel, a afirmat, duminică, în cuvântul de învăţătură rostit la Slujba Învierii de la Catedrala Patriarhală, că Iisus Hristos cel Răstignit şi Înviat este totdeauna prezent în Biserica Sa, în mod deosebit prin

Vremea

București
acum

20°
dum.

11°/22°
lun.

12°/25°
mar.

15°/27°
mie.

16°/20°
Iasi
acum

20°
dum.

9°/23°
lun.

9°/25°
mar.

13°/27°
mie.

14°/18°
Constanta
acum

17°
dum.

11°/17°
lun.

10°/17°
mar.

11°/19°
mie.

14°/17°
Cluj-Napoca
acum

19°
dum.

11°/22°
lun.

11°/22°
mar.

13°/23°
mie.

12°/14°
Timisoara
acum

21°
dum.

12°/23°
lun.

12°/24°
mar.

14°/23°
mie.

14°/17°