Claudiu Niculescu a căutat cu Pandurii şi să-şi păstreze procentajul de sută la sută la punctele obţinute pe Cluj Arena. Din calculele lui "Clau-coach" şi Europa League era un obiectiv posibil, în acest context. A început fără prietenii Cristea, accidentat şi Boştină, lăsat pe banca de rezerve şi a sperat să rupă echilibrul prin incursiunile lui Grozav, Tony sau Cojocnean. Contraatacul şi fazele fixe au fost însă singurele modalităţi prin care clujenii s-au apropiat de Mingote, în prima parte. Asta pentru că Pandurii a fost echipa care a stat mai bine în teren. Pressing-ul agresiv ordonat de Grigoraş şi jocul de posesie a creat avantaj pentru Pandurii. Ibeh a fost primul care l-a încercat pe Bornescu (2), Nistor a fost egoist şi a tras pe lângă, de la 20 de metri (11), iar acelaşi Ibeh a ratat cu capul, din careul mic (20).
Clujenii au avut un Grozav insuficient susţinut în atac, care a încercat să înscrie de unul singur, dar a tras pe lângă (14) sau a lovit bara, când a fost singur cu Mingote (45).
În repriza secundă, Pandurii a mai obosit să facă pressing şi clujenii au avut şansa să se apropie de poartă. Tony a ratat însă cu poarta goală (55), iar fiul lui Grigoraş l-a imitat aproape identic (61). Grozav a trimis cu capul pe lângă (65), în timp ce Lazăr a scos "bomba" lui Dorinel Popa (77). Grigoraş a riscat, schimbând un fundaş central, Rada, cu un atacant, Batin, iar ultimul a centrat imediat pentru golul lui Voiculeţ (79). Un gol care a rupt echilibrul şi i-a stricat procentajul perfect al lui Claudiu Niculescu şi i-a ruinat şi speranţele de Europa League.
U CLUJ:Bornescu - D. Popa, Pele, Szukala, Mendy - Cristescu, Hoban, Păcurar - Cojocnean, Tony, Grozav
Rezerve: Boşneag, Abrudan, Neag, Oc. Drăghici, Morar, Boştină, Dauksa
PANDURII: Mingote - Unguruşan, Cardoso, I. Rada, Al. Vlad - Pintilii - Nistor, Voiculeţ, Max