Introducerea unor proceduri eficiente si rapide de actiune in cazul urgentelor medicale presupune un sistem care trebuie extins la nivel national, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, exemplificand afirmatia prin procedurile aplicate de medicii americani in cazul lui Michael Jackson, transmite Mediafax.
La finalul unei vizite efectuate la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, premierul a aratat ca ministerul de resort are in derulare un program de aplicare a unor sisteme moderne de coduri pentru primirea urgentelor medicale.
"Imi amintesc acum ca am vazut, si nu stiu daca e buna comparatia, dar cand s-a dat telefonul de urgenta de la casa lui Michael Jackson, a fost vorba de proceduri, nu de persoane. A fost vorba de proceduri si in cateva minute, indiferent de cine a fost vorba, s-a ajuns sa se dea sfatul necesar si sa ajunga ambulanta. Asa ceva avem la Spitalul de Urgenta Floreasca, pe sistemul celor cinci coduri, unde fiecare pacient primeste ingrijirea de specialitate in ambulanta sau aici, in functie de tipul de probleme care au aparut. Dorinta este sa multiplicam acest tip de sistem", a spus Boc.
El a aratat totodata ca Executivul va cauta solutii pentru dotarea spitalelor cu roboti medicali, fara a prezenta detalii in acest sens. Achizitia acestor roboti costa 5 milioane de euro, in conditiile in care Ministerul Sanatatii nu poate asigura materialele consumabile si medicamentele, in spitale. Introducerea unor proceduri eficiente si rapide de actiune in cazul urgentelor medicale presupune un sistem care trebuie extins la nivel national, a declarat, vineri, premierul Emil Boc, exemplificand afirmatia prin procedurile aplicate de medicii americani in cazul lui Michael Jackson, transmite Mediafax.
La finalul unei vizite efectuate la Spitalul Clinic de Urgenta Bucuresti, premierul a aratat ca ministerul de resort are i